Teatrul Clasic “Ioan Slavici” – susține Campania “Artiști pentru artiști”
Deopotrivă un gest de reverență și un ajutor concret. Așa poate fi descris demersul inițiat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) la care se alătură și în 2019 Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Este vorba despre campania „Artiști pentru artiști”, o acțiune umanitară de strângere de fonduri pentru artiștii aflați în dificultate. Spectacolul prezentat de Teatrul Clasic în cadrul acestei campanii este „Familia Ibsen”, în regia lui Cristian Ban. Reprezentația este programată sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 19.00.
“Ne alăturăm din nou campaniei initiate de UNITER. Asta înseamnă că și în acest an, banii strânși ca urmare a vânzării biletelor pentru reprezentația din 6 aprilie vor ajunge la colegii noștri de breaslă aflați în dificultate. E un gest esential de recunoștiință pentru o viață dăruită scenei. Este un gest esential de suport pentru artiștii ajunși la vârsta senectuții, fără posibilitatea unui trai decent, unii dintre ei fără familie sau alt sprijin” – spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Campania a debutat la începutul lunii martie și se desfășoară până la final de aprilie.
“Și anul acesta, câteva zeci de instituții teatrale din București și din țară au programat spectacole pe tot parcursul lunii martie și aprilie, încasările din vânzarea de bilete urmând a fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.” – declară inițiatorii proiectului
Campania, inițiată de UNITER în colaborare cu teatre din București și din țară, are ca parteneri Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune prin Casa de Producție TVR și Institutul Internațional de Teatru – Centrul Român.