Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Tabăra Rotaract "Fericirea vine din copilărie" 

Tabăra Rotaract
Comentează 0

"Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume": Rotaract Club Arad nu s-a dezmintit nici de această dată şi a continuat  seria proiectelor de susţinere a comunităţii prin Tabăra Rotaract "Fericirea vine din copilărie", o tabăra de dezvoltare personală adresată copiilor din casele de copii,  care s-a desfăşurat  în perioada 16-22 iulie la Tabăra Bata, judeţul Arad. 

Trainerii Daniel Ispas şi Karol-Julien Wild de la Asociatia Smiley Sport Club, www.smileysportclub.ro, cu pregatire şi experienţă în astfel de activităţi au fost colaboratorii acestui proiect de suflet Rotaract.  

Scopul acestei tabere a fost acela de a aduce la suprafaţă resursele interioare ale copiilor, pentru ca ei să le conştientizeze şi să înveţe să le manipuleze în scopul optimizării stilului de viaţă. Astfel ei şi-au descoperit  potenţialul, au descoperit cum să facă faţă situaţiilor de viaţă, să-şi atingă scopurile şi să-şi deblocheze mecanisme esenţiale unui stil de viaţă psihic sănătos. 


Cum s-a desfaşurat?
 

• 8 ore pe zi timp de 5 zile, în grupuri de câte 10 persoane, totalizând maxim 20 de participanţi. 

• Exerciţii interactive, în aer liber cu multe surpize şi provocări.

• Posibilitatea de exprimare şi comunicare directă şi deschisă

• Dinamism, activităţi care solicită în aceşi măsură atât corpul cât şi mintea

 

• Perioada: 16.-22. Iulie, 2016

• Locaţia: Localitatea: Bata, Judeţul: Arad

De ce o Tabăra de Dezvoltare Personală ? 

Tabara poate reprezenta locul aparte, mediul diferit de cel de zi cu zi în care participantul va trăi o perioadă de timp alături de alţi tineri, va primi sarcini, va trebui să gestioneze diferite situaţii, resurse şi să acţioneze. Experienţele acumulate pe parcursul acestei perioade vor trebui să poată fi transpuse în mod pozitiv în viaţa de zi cu zi şi să contribuie la dezvoltarea fiecărui participant.

Este cadrul în care tinerii instituţionalizaţi au posibilitatea să găsească modele adecvate de urmat în ceea ce priveşte comportamentul şi atitudinea optimă faţă de muncă, studiu şi, nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte relaţiile cu ceilaţi. Sporirea încrederii în forţele proprii şi descoperirea propriilor calităţi la nivelul adolescenţilor şi tinerilor poate avea un cuvânt decisiv de spus pentru alegerile pe care sunt nevoiţi să le facă în această perioadă de vârstă.

La ce ne poate ajuta dezvoltare personală?
     

• Să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine şi să ne conştientizăm: calităţile, interesele, preferinţele, stilul de viaţă dorit şi potenţialul pe care îl deţinem.

• Însuşirea unor metode de a ne adapta mai bine condiţiilor de viaţă actuale, de la scoală până la locul de muncă.

• Cum să comunicăm cu alte persoane pentru a reuşi să ne facen înţeleşi şi să avem relaţii care ne fac să ne simţim impliniţi.

• Cum să ne controlăm impulsurile emoţionale şi comportamentul în stituaţii dificile.

 

Beneficiile activităţilor outdoor?

 

• Ieşire din rutină, participare la activităţi care ne stimulează în toate felurile.

• Invăţăm să colaborăm eficient cu oricine şi să facem parte din echipe.

• Depăşirea limitelor, aflăm de ce suntem în stare, vom fi şi noi surprinşi de noi înşine.

• Toate acestea cu ingredientul de baza: bună dispoziţie şi umor.

Cu încredere şi speranţă susţinem această tabără minunată. Fiţi alături de Rotaract Club Arad în crearea unui viitor mai bun pentru copiii noştri. 

Mai multe despre Rotaract Club Arad pe:

Facebook:https://www.facebook.com/RotaractArad1/

şi pe http://www.rotaract-arad.ro


 


 

 

Galerie foto (5)


Scrie un comentariu

trimite