Sute de amenzi neplătite de vagabonzii care tulbură liniştea arădenilor; zilele trecute mai mulţi indivizi au fost la un pas să distrugă crucile de la Eternitatea (FOTO)
Indivizi fără niciun căpătâi, veniţi din toate colţurile ţării, care tulbură liniştea arădenilor, adună zeci şi sute de amenzi pe care nu le plătesc şi îşi fac în continuare veacul în municipiu, fără ca autorităţile să aibă o posibilitatea reală să ia măsuri împotriva lor.
„Deși temperaturile în scădere conduc la reducerea numărului arădenilor prezenți la orele serii în spațiul public, lucrurile nu stau la fel în cazul persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică, pe fondul consumului de alcool sau altor substanțe toxice. Astfel, în ultima săptămână, polițiștii locali au intervenit de mai multe ori, la solicitarea cetățenilor, aplicând sancțiuni unor persoane care încălcau Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Într-una dintre situații, survenită în seara zilei de 8 noiembrie a.c., sesizarea făcea referire la acte de violență ce riscau să distrugă monumente funerare din Cimitirul Eternitatea. La fața locului, patrula poliției locale a identificat trei persoane care consumau băuturi alcoolice. Deoarece una dintre acestea manifesta un comportament agresiv haotic, ce punea în pericol integritatea monumentele din cimitir, s-a solicitat o ambulanță la fața locului, prin sistemul național Apeluri de urgență 112. Individul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde s-a constatat că se află și sub influența substanțelor halucinogene și s-a comunicat că va fi transportat, ulterior, la Secția de Psihiatrie. G.B.C., în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în localitatea Sânmartin, nu se afla la prima întâlnire cu reprezentanții poliției locale, din anul 2020 până în prezent fiind amendat de 7 ori de patrule ale DGPL Arad.
Celelalte două persoane, domiciliate în localitățile Mândruloc și Nădlac, au fost sancționate pentru consum de alcool pe domeniul public și îndepărtate din zona respectivă. O.R., în vârstă de 59 ani și S.A., în vârstă de 29 de ani au mai avut, de asemenea interacțiuni similare, cel din urmă încasând nu mai puțin de 70 de amenzi din 2012 până în prezent”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.
Prea darnici cu cerşetorii
Aceştia au ţinut să precizeze că în alte opt situații similare, echipajele din teren au fost prezente la fața locului, la semnalarea cetățenilor deranjați la ore târzii din noapte de persoane pentru care normele de conviețuire socială nu contează. Astfel, L.F.C., în vârstă de 44 de ani, a reușit să „strângă” din 2016 până în prezent 50 de amenzi, L.V., de 40 de ani, 54 de amenzi din 2014. V.D., de 45 de ani nu s-a lăsat până nu a adunat 100 de contravenții pentru care a fost sancționat, începând din anul 2015, urmat de O.C. de 42 de ani cu 81 procese-verbale din 2012 până în prezent, K.O., de 35 de ani cu 57 sancțiuni adunate din 2014, D.V., în vârstă de 48 de ani cu 43 amenzi (din 2016 până în prezent), R.I., de 69 de ani, cu 19 amenzi (cumulate din 2017) și nu în ultimul rând C.D., de 46 de ani, având 11 sancțiuni, adunate din 2015, acestea fiind numai câteva exemple de „personaje” negative cu care polițiștii locali se confruntă frecvent, uneori chiar de mai multe ori într-o zi, la solicitarea cetățenilor. „Doar doi dintre acești 8 ”campioni” ai tulburării ordinii și liniștii publice au domiciliul declarat în Arad, restul provenind preponderent din alte județe. Motivul invocat pentru prelungirea prezenței în municipiu: disponibilitatea arădenilor de a răspunde pozitiv la apelul sistematic al acestor persoane la mila publică.
Patrulele de ordine publică se confruntă zilnic cu acest gen de indivizi, la solicitarea cetățenilor, deranjați de comportamentul lor antisocial. Persoanele fără adăpost nu pot fi internate/cazate dacă nu doresc acest lucru. Conform legislației în vigoare, în situația în care respectivii refuză orice formă de ajutor și nu prezintă semne de autovătămare și/sau nu pun în pericol integritatea altora, nu pot fi constrânși să accepte sprijinul oferit. Cel mai adesea, amenzile aplicate de poliția locală nu produc efectul valabil în cazul populației generale, cei în cauză nedeținând proprietăți sau venituri licite. Drept urmare, sumele stabilite ca amenzi nu pot fi recuperate”, mai spun poliţiştii locali.