Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

SUA mută arme nucleare din Turcia în România (EurActiv). Ministerul de Externe neagă

SUA a început mutarea în România a armelor nucleare pe care le deţine la baza Incirlik din Turcia, scrie site-ul EurActiv citând două surse independente. Este vorba de peste 20 de focoase nucleare, mai precizează site-ul. Ministerul român de Externe neagă informaţia.

SUA mută arme nucleare din Turcia în România (EurActiv). Ministerul de Externe neagă
Comentează 1

Armele provin de la baza americană de la Incirlik (Turcia), scrie EurActiv, care aminteşte că, în timpul loviturii de stat eşuate din Turcia, curentul electric a fost tăiat în baza militară, iar avioanele staţionate au primit interdicţie de zbor, odată cu închiderea spaţiului aerian turc.

Acţiunea de mutare este foarte anevoioasă, atât tehnic, cât şi politic, dar survine ca urmare a răcirii relaţiilor dintre SUA şi Turcia, pe fondul tentativei de lovitură de stat de la Ankara. Atât Turcia, cât şi România sunt membre NATO.

"Nu e uşor să muţi peste 20 de focoase nucleare", a declarat o sursă citată de EurActiv.

Destinaţia focoaselor nucleare este baza de la Deveselu, care adăposteşte scutul antirachetă construit de SUA în România şi recent declarat operaţional. Construirea acestui obiectiv militar în România a răcit şi mai mult relaţiile dintre ţara noastră şi Rusia, care se vede ameninţată de rachetele instalate la Deveselu, în ciuda asigurărilor SUA că scutul este strict defensiv şi nu are componentă ofensivă.

Ministerul român de Externe neagă cu fermitate informaţia, la solicitarea EurActiv. 

"Răspunzând solicitării dvs, Ministerul român al Afacerilor Externe neagă cu fermitate informaţiile la care faceţi referire", a arătat MAE în răspunsul către EurActiv. 

Site-ul a solicitat poziţii şi din partea Turciei şi a Statelor Unite, dar încă nu a primit răspunsuri.

Un răspuns a mai primit EurActiv din partea NATO, care a precizat că este politica Alianţei să se asigure că toate componentele armamentului nuclear de pe teritoriul statelor sale membre să fie menţinute "în siguranţă şi în funcţiune".

Traian Băsescu: Nu cred că România trebuie să devină un teritoriu pe care să fie şi un arsenal nuclear

Traian Băsescu a afirmat, marţi, la Izvoru Mureşului, răspunzând unei întrebări privind informaţii despre o posibilă intenţie a SUA de a-şi muta arsenalul nuclear de la baza aeriană de la Incirlik, că România nu trebuie să devină un teritoriu pe care să fie şi un arsenal nuclear.

"În ceea ce mă priveşte, cred că România a făcut suficient pentru alianţa NATO şi pentru relaţia bilaterală bazată pe Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu Statele Unite, găzduind scutul antirachetă de la Deveselu. Nu cred că teritoriul României trebuie să devină un teritoriu pe care să fie şi un arsenal nuclear. Este suficient că avem rachetele scutului antirachetă. Nu cred în primul rând că acest lucru ar spori relevanţa noastră din punct de vedere al importanţei în interiorul NATO, atâta timp cât relevanţa ne este garantată de existenţa scutului antirachetă", a spus fostul preşedinte Traian Băsescu, citat de news.ro.

Fostul preşedinte consideră că SUA şi Turcia vor găsi formula să menţină la Incirlik facilităţile nucleare care există în momentul de faţă, şi nu crede că "Turcia va ajunge să se îmbrăţişeze cu Rusia”.

"Este doar o manevră tactică, după părerea mea, a lui Erdogan. Într-un moment în care toată lumea îi cerea să respecte drepturile omului, s-a dus şi el în braţele unuia care nu îi cerea aşa ceva. Putin e mai generos cu aceste exigenţe, însă interesele Turciei sunt ombilical legate de Occident. Turcia nu s-a dezvoltat cu bani din Federaţia Rusă şi dezvoltarea Turciei, atât militar, prin transfer de tehnologie americană, cât şi economică, s-a făcut în relaţie cu Occidentul. Cred că este doar o supărare de moment, o enervare a preşedintelui Erdogan, care o să-i treacă şi când va realiza cel mai bine care sunt plusurile şi minusurile va constata că relaţia cu Occidentul rămâne soluţia temeinică pentru un popor de 80 de milioane, o ţară de 75 la 85 de milioane de locuitori”, a explicat Traian Băsescu.

Sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite