Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

SUA ajutor de 100 de milioane de dolari pentru Italia

SUA ajutor de 100 de milioane de dolari pentru Italia
Comentează 0

Statele Unite vor trimite Italiei echipamente medicale în valoare de 100 de milioane de dolari, a anunţat luni preşedintele Donald Trump în cadrul conferinţei de presă zilnice de la Casa Albă dedicată situaţiei generate de epidemia COVID-19, informează AFP. "Avem produse excedentare de care nu avem nevoie; vom trimite în Italia echipamente chirurgicale, medicale şi spitaliceşti în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari", a adăugat preşedintele SUA, după ce a informat că a discutat la telefon cu premierul Italiei, Giuseppe Conte. De asemenea, Donald Trump a estimat că producţia de ventilatoare medicale va creşte datorită ajutorului a zeci de companii americane."Pe măsură ce vom produce mai mult decât avem nevoie, le vom trimite în Italia, în Franţa, în Spania, unde au probleme teribile, dar şi în alte ţări dacă va fi posibil", a susţinut liderul de la Casa Albă. Între-timp, notează AFP, numărul deceselor provocate de pandemia noului coronavirus în SUA a ajuns luni seara la 3.008, în timp ce bilanţul îmbolnăvirilor a atins 163.429 (cel mai mare număr de cazuri confirmate la nivel mondial), conform datelor furnizate de universitatea Johns Hopkins.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat ulterior că Donald Trump i-a adresat premierului Giuseppe Conte "condoleanţe pentru cei care au murit în Italia" şi "a reafirmat angajamentul" Washingtonului de a colabora cu Roma "şi cu toţi partenerii şi aliaţii săi europeni" în combaterea pandemiei noului coronavirus. După ce a îndemnat populaţia să stea acasă, Donald Trump a reiterat că este "puţin probabil" să decreteze măsuri de izolare strictă la nivel naţional. Pentru moment, măsurile sunt adoptate la nivelul statelor şi peste 70% din americani intră deja sub incidenţa acestora. Cu toate acestea, a avertizat că luna aprilie va fi crucială."Sunt 30 de zile vitale. Vom face totul în aceste 30 de zile", a promis preşedintele SUA. De asemenea, a adăugat că intenţionează să ceară tuturor americanilor să poarte mască de protecţie "pentru o vreme, nu pentru totdeauna". Donald Trump a mai informat că peste 1 milion de americani au fost testaţi şi că SUA au început achiziţionarea din străinătate de echipamente de protecţie. "Acţiunile inteligente pe care le adoptăm astăzi vor evita răspândirea virusului mânie", a subliniat preşedintele american, conform EFE.

Cu aceeaşi ocazie, liderul de la Casa Albă a afirmat că economia constitue a doua sa prioritate, pe primul loc fiind acum "salvarea de vieţi". "Ei bine, (izolarea) este foarte proastă pentru economie, dar economia este numărul 2 pe lista mea. În primul rând, vrea să salvez multe vieţi", a asigurat preşedintele american, care şi-a schimbat discursul faţă de săptămâna trecută, când susţinea că "medicamentul nu poate fi mai rău decât boala" şi îndemna la reactivarea economiei cât mai rapid.

 

SURSA: www.agerpres.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite