Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” au vizitat Palatul Administrativ Arad

Studenții străini și români din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, din anul I universitar, conduși de d-na prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității, au vizitat, în data de 27.10.2016, Palatul Administrativ Arad, unde s-au întâlnit cu reprezentanți ai Primăriei – viceprimarul Călin Bibarț și ai Prefecturii Arad - Emeric Molnar, director cancelarie Prefect.

Studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” au vizitat Palatul Administrativ Arad
Comentează 0

Călin Bibarț, viceprimarul municipiului Arad, i-a asigurat pe studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” de toată ospitalitatea administrației și comunității locale: „I-am asigurat pe studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” de toată ospitalitatea noastră. Am fost la prima întâlnire, dar în timp vor cunoaște mai bine orașul Arad, atât oamenii, cât și tot ceea ce înseamnă comunitatea noastră. Cred că se vor acomoda foarte ușoară, Aradul fiind un oraș care de-a lungul istoriei a beneficiat de multiculturalism și civilizaţie europeană”.

Emeric Molnar, director cancelarie Prefect, le-a prezentat studenților UVVG, câteva aspecte privind rolul pe care îl are Prefectura județului Arad, în administrația județeană și i-a asigurat de toată colaborarea pe toată perioada studiilor universitare.       

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat: „A fost un moment istoric să ne aflăm cu studenții noștri într-o sală istorică – „Regele Ferdinand”, din cadrul Palatului Administrativ Arad. Ne-am întâlnit cu reprezentanții Primărie municipiului Arad, dar și cu reprezentanții Prefecturii județului Arad. A fost un moment unic de care sper că studenţii s-au bucurat, întrucât această săptămână de acomodare a fost gândită astfel încât studenții să cunoască Primăria, Consiliul Județean, Prefectura, dar și alte aspecte ale orașului nostru”.

„Am vizitat Sala Ferdinand, unde am fost primiți de oficialităţi și am fost întâmpinați cu mare ospitalitate. Cel mai important este faptul că studenților li s-a vorbit și despre sistemul democratic în care funcţionează țara noastră, despre rolul instituțiilor și am remarcat faptul că de-a lungul timpului arădenii au fost doritori de a face o arhitectură de înalt nivel. Săptămâna de acomodare a studențiilor din anul I ai Universității de Vest „Vasile Goldiș” se derulează la inițiativa dl. prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității și a d-nei prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, în colaborare cu Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie din cadrul Universității noastre”, a precizat dr. Horațiu Papiu, șef Birou Studenți Străini din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

Studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș”, în vizită la Pecica

În partea a doua a zilei, studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au vizitat orașul Pecica, unde au fost întâmpinați de primarul Petru Antal, care le-a prezentat obiectivele turistice, investițiile în infrastructură și structura multietnică a orașului, după care au vizitat renumita Fermă de Bivoli din Pecica.  

„Mă bucură faptul că studenţii străini și români ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad au vizitat oraşul nostru şi au fost interesaţi de obiectivele turistice locale. Ne-am oprit în centrul oraşului, în Parcul Sfânta Treime, unde le-am vorbit despre istoria, structura etnică şi dezvoltarea economică a oraşului, după care tinerii au descoperit Ferma de Bivoli şi Centrul de Vizitare”, a declarat primarul oraşului Pecica, Petru Antal.

Daniel Albu

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite