#STĂMACASĂ: amenzi de 166.000 de lei aplicate arădenilor în 24 de ore
Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 931 de persoane și 13 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 62 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 132.000 lei. Nu au fost întocmite noi dosare penale.
În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 28.000 lei.
Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 52 de cadre și 22 mijloace auto, au legitimat și verificat, într-un interval de 24 de ore (perioada 9.04.2020, ora 7.00 – 10.04.2020, ora 7.00), 1062 de persoane, întocmind 3 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 6.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.
„Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi”, susțin reprezentanții Prefecturii.