Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

#STĂMACASĂ: Amenzi de 130.000 de lei date în 24 de ore arădenilor care au încălcat ordonanțele militare

Potrivit reprezentanților Prefecturii, la nivelul Județului Arad, conform raportării  Centrului Județean de Coordonare și  Conducere a Intervenției, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 301 persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este tot 588. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de 321, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 3239.

#STĂMACASĂ: Amenzi de 130.000 de lei date în 24 de ore arădenilor care au încălcat ordonanțele militare
Comentează 0

Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 252 de persoane și 19 societăți comerciale  cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 41 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 85.000 lei. Nu au fost întocmite noi dosare penale.

În același interval de timp, jandarmii arădeni au verificat 94 persoane cu privire la respectarea măsurii de autoizolare la domiciliu și au aplicat 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 15.000 lei.

Polițiștii locali arădeni, asigurând cu un efectiv de 52 de cadre și 19 mijloace auto mai multe tipuri de activități legate de prevenirea răspândirii COVID-19 și aplicării prevederilor ordonanțelor militare, au legitimat și verificat, într-un interval de 24 de ore (perioada 23.04.2020, ora 7.00 – 24.04.2020, ora 7.00),  626 de persoane, întocmind 14 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 30.000 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare.

Direcția Generală Poliția Locală Arad asigură pe perioada stării de urgență paza centrelor de carantină, paza și ordinea publică în zona centrului destinat găzduirii persoanelor fără adăpost din strada Voinicilor, precum și supravegherea traficului  la coborârile de pe autostradă. De asemenea, polițiștii locali arădeni asigură verificarea locurilor unde au fost semnalate cazuri de infectare și participă, împreună cu efectivele M.A.I. sau individual, în filtre și activități de verificare a respectării ordinii publice și prevederilor ordonanțelor militare.

„Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi”, susțin reprezentanții Prefecturii.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite