Simona Halep a vorbit despre rivalitatea cu Maria Şarapova. Ce a simţit după ce a învins-o
Simona Halep, care a devenit numărul 1 mondial la începutul acestei săptămâni, a vorbit despre schimbările din viaţa ei odată cu acest statut.
Jucătoarea recunoşte că este mai liniştită după ce a reuşit să urce pe locul 1 WTA, mai ales după ce a învins-o şi pe Maria Şarapova.
"Sentimentul după ce am câştigat contra Mariei a fost parcă puţin diferit, dar tot atât de profund. M-am bucurat nespus, a fost o bătălie de lungă durată cu ea. Acum a fost o împlinire că am putut să câştig cu ea.
Poate am fost mai motivată, atitudinea mea a fost mai hotărâtă, iar după meciul de la US Open am simţit că dacă progresez la serviciu, am o şansă mare în faţa ei. Şi aşa a fost. Mental am privit altfel meciul şi am avut mai multă încredere.
Mă simt mult mai liniștită, dar totodată mă simt mult mai motivată, însă sunt cu picioarele pe pământ", a spus Simona Halep pentru radio Europa FM.
Sursa: realitatea.net