Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Simona Halep a pierdut în turul 2 la Roma şi riscă să pice până pe locul 4 in ierarhia WTA

Tenismena română Simona Halep, locul 2 WTA, a pierdut în turul 2 al turneului Foro Italico de la Roma, în faţa tinerei jucătoare din Cehia, Marketa Vondrousova, numărul 44 WTA. Deşi a început bine, impunându-se cu 6-2 în primul set, românca a cedat următoarele două seturi, 5-7 şi 3-6, neputând face faţă jocului excelent al cehoaicei.    

Simona Halep a pierdut în turul 2 la Roma şi riscă să pice până pe locul 4 in ierarhia WTA
Comentează 0

Rezultatul meciului a fost influenţat în mare măsură şi de amânarea meciului din cauza vremii. Dacă ar fi câştigat, Halep ar fi trebuit să joace şi în sesiunea de seară. Cum ea a acuzat probleme medicale în decisiv, iar peste doar o săptămână începe turneul de la Roland Garros, unde va încerca să apere titlul obţinut anul trecut, este posibil ca sportiva noastră să nu-şi fi dorit prea tare victoria. De altfel, 4 sportive s-au retras joi din competiţie: Garbine Muguruza, Julia Goerges, Carla Suarez Navarro şi Petra Kvitova.

Amânarea pentru joi a meciurilor care trebuiau să se dispute miercuri a dat peste cap şi planurile pariorilor români. Mulţi dintre ei au mizat pe victoria lui Halep în disputa cu Vondrousova, selectând acest pronostic pentru a creea biletul zilei. Ei mizau pe dorinţa sportivei din Constanţa de a-si apăra cele 585 de puncte obţinute pentru disputarea finalei de anul trecut, când a pierdut în faţa Elinei Svitolina cu 0-6, 4-6.

După eşecul de joi, românca, care de la începutul săptămânii revenise pe locul 2 WTA,  poate pica pe locul 4 în clasament, cehoaica Karolina Pliskova şi olandeza Kiki Bertens având mari şanse să o depăţească. Pliskova a ieşit în turul al doilea anul trecut, iar Bertens a părăsit competiţia din primul tur, astfel că orice victorie din acest moment le va aduce puncte importante în clasament. Pentru a o depăşi pe Halep, Bertens trebuie să ajungă în finală, iar Karolina Pliskova să câştige turneul.

Din păcate pentru Simona, clasamentul de luni va fi cel care va fi luat în considerare pentru stabilirea capilor de serie la Roland Garros, unde are de apărat 2000 de puncte. Cum Pliskova, Bertens, Kvitova şi Osaka sunt în mare formă, iar la Paris va reveni şi Serena Williams, va fi foarte dificil pentru sportiva noastră să reediteze succesul de anul trecut. În condiţiile în care va pierde multe puncte la Paris, este greu de presupus că Halep va mai reveni pe prima poziţie până la finalul sezonului.

După terminarea meciului cu Vondrousova, Halep a ţinut să dea asigurări că îşi va reveni fizic în câteva zile şi că va fi aptă pentru Roland Garros. La conferinţa de presă de după meci, ea a menţionat  că înfrângerea nu se datorează problemelor fizice, ci jocului bun al adversarei:

,, Cred că este foarte talentată. Sunt convinsă că va fi în top în perioada următoare. Cu o stângace este mereu dificil. Serveşte bine, se mişcă bine. Poate returna cu slice toate mingile care ajung departe de ea”.

La Roland Garros, turneu care se va disputa în perioada 26 mai – 9 iunie pe arenele Roland Garros din Paris, un complex sportiv cu 23 de terenuri de tenis, având ca suprafaţă de joc zgura, Halep este principala favorită, deşi nu va fi cap de serie numărul 1. Pe lângă punctele pe care trebuie să le apere, sportiva noastră este motivată şi de premiile substanţiale puse în joc. Fondul total de premii va fi de 42,661 milioane de euro, din care câte 2,3 milioane vor reveni câştigătorilor probelor de simplu.

Cu moralul zdruncinat după ratarea calificării în finala Fed Cup (România a pierdut cu 2-3 meciul cu Franţa), pierderea finalei de la Madrid (4-6, 4-6 cu Kiki Bertens) şi eliminarea prematură de la Roma, Simona Halep primeşte cuvinte măgulitoare din partea lui Mats Wilander, o fostă glorie a tenisului, care a declarat pentru TelekomSport:

,, În zilele noastre, Simona Halep este cu siguranţă (n.r. mai cunoscută decât Ilie Năstase). Nu ştiu dacă românii realizează sau nu, dar atunci când ea joacă la diferite turnee din lume, nu există altă jucătoare care să aibă parte de susţinerea de care are ea parte. Poate doar Roger Federer mai are parte de o astfel de susţinere, dar ceilalţi nu. Această susţinere incredibil de mare o face pe Simona vedetă de talie mondială”.


Scrie un comentariu

trimite