Sebişul a făcut legea cu liderul din C4. "Echipa noastră este poate cea mai bună a seriei"
Naţional Sebiş şi-a reveit rapid după duşul rece de la Cisnădie, şi a făcut legea în disputa cu liderul din C4, ASU Poli Timişoara. Un 3-1 solid, după o evoluţie precisă a elevlor lui Călin Cojocaru.
„Trebuia să batem mai clar, suntem echipă mult mai bună decât ei, care sunt o echipă modestă dusă de val și de sincopele celorlalte formații din frunte. Consider că echipa noastră este poate cea mai bună a seriei, dar, din păcate, nu am reușit să fim o familie mai repede ca să avem rezultate mai bune. Am crezut mereu în jucătorii mei altfel nu-i mai antrenam. Cred că au calitate, au valoare și veți vedea că pot juca la un nivel superior. Astăzi băieții și-au dat viața pe teren, vor să demonstreze în continuare cine este cea mai bună echipă a seriei. Nu-mi pare rău de ce s-a întâmplat etapele trecute, vreau să privesc în viitor”, a spus Călin Cojocaru.