Sebiș - primul oraș din țară asfaltat 100% împreună cu satele aparținătoare și o Casă de Cultură modernă
Sebișul este pe departe unul dintre cele mai frumoase orașe nu numai din județ, dar și din țară, de altfel a fost declarat în anul 2016 de către Ministerul Dezvoltării, oraș de gradul șase (Chișineu-Criș este de gradul șapte).
Așezat pe malul Crișului Alb, cu un bulevard elegant și un centru administrativ foarte frumos, aproape de dealurile împădurite, îi dau Sebișului un aer de oraș liniștit fiind locul unde îți dorești în serile de vară să stai la aer cu prietenii pe terasa unui restaurant, cofetărie sau să ieși la o plimbare de seară alături de cei dragi.
Atât din punct administrativ, economic, dar și sportiv, orașul Sebiș este în frunte. Are una dintre cele mai frumoase primării din județ și o casă de cultură modernă, un spital dotat cu aparatură de ultimă generație, SMURD și stație de ambulanță, insă totodată se situează bine și din punct de vedere economic pentru că sunt mulți agenți economici care își desfășoară activitatea în oraș sau în jurul orașului, iar șomaj nu prea există.
Dacă ar fi să vorbim de partea sportivă putem spune fără să greșim că Sebișul reprezintă România, deoarece aici există o echipă națională de fotbal, un Club Sportiv Național, ceea ce nu este puțin lucru pentru un oraș.
Am stat de vorbă cu primarul orașului, domnul Feieș Gheorghe Petru, omul care iubește Sebișul, dedicîndu-și o bună parte din viață acestui oraș, iar sub conducerea dânsului locuitorii au beneficiat de multe investiții care au dus la îmbunătățirea nivelului de trai nu numai al orașului, ci și al zonei pentru faptul că dânsul a fost receptiv la atragerea investitorilor.
Astfel s-au creat locuri de muncă de care beneficiază nu numai sebișenii ci și oamenii din zonă, iar infrastructura de asemenea este unul din punctele care avantajează acest oraș.
„Legat de infrastructură vreau să spun că avem asfaltate toate străzile, iar în acest an am finalizat asfaltarea în întregime și a satelor aparținătoare, Donceni și Sălăjeni, cât și un număr de străzi din Sebiș. De altfel Sebișul este primul oraș din România asfaltat 100% împreună cu satele aparținătoare, fiind declarat în anul 2016 oraș de gradul șase de către Ministerul Dezvoltării, ținându-se cont de mai mulți factori.
Suntem primul oraș după municipiul Arad în ceea ce privește produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor.Pe seama dezvoltării economice au stat la bază și marile investiții în cultură și învățământ, având aici un liceu în care s-au investit cinci miliarde lei, apoi sala de sport reabilitată total, iar acum sunt în construcție atelierele liceului din Sebiș, o clădire cu parter și două nivele unde copiii de la liceu vor face practică.
Am asfaltat terenul de sport al liceului pentru că noi punem bază pe învățământ și tineret, vrem ca tinerii noștri să rămână acasă la Sebiș, să își găsească un rost aici.
Avem noua casă de cultură și biblioteca, un edificiu modern care aduce un plus de eleganță, frumusețe și utilitate orașului. Sala de spectacole a casei de cultură are o capacitate de 500 de locuri și va dispune de sonorizare de ultimă generație și de toate condițiile desfășurării actelor culturale iar la evenimente participă nu numai Sebișenii ci și oameni din zonă astfel că era necesară o sală de capacitate mare.
De asemenea avem și o bibliotecă nouă care cuprinde peste 40.000 de volume de cărți, ceea ce nu e puțin. Biblioteca este dotată cu zece calculatoare unde vin mereu copii să se informeze. Ne dorim și o dezvoltare pe linie culturală a orașului.” a spus primarul orașului.
De curând au fost donate bibliotecii orașului, de o doamnă, aproximativ 2000 de cărți, spunea domnul Ioan Muscă, directorul Casei de Cultură Sebiș, iar în curând se pare că spațiul bibliotecii va fi neîncăpător, și se gândește la o eventuală extindere.
,,Referitor la spitalul orașului Sebiș pot spune că s-au făcut investiții majore mai ales în tehnologie medicală, dincolo de ambulatoriu care a fost un proiect cu finanțare Europeană (U.E.) cu o valoare de 500.000 euro. Din venituri proprii ale bugetului local s-au investit în ultimii ani peste un milion de euro pentru modernizarea secțiilor de pediatrie, neurologie, interne, tbc, laboratoare ultra moderne de analize și radiologie , pentru asigurarea unui act medical performant având în vedere că suntem singurul oraș care are SMURD. Am dorit ca Sebișul să dispună de toate acestea pentru ca locuitorii orașului și locuitorii satelor din jur să nu mai fie nevoiți să se deplaseze spre Arad atunci când au probleme medicale”. a spus primarul orașului, domnul Feieș.
Am vizitat și Clubul Sportiv Național Sebiș și am rămas plăcut impresionat de condițiile create de Primărie de care dispune Clubul. Sportivii au toate condițiile necesare pentru a face sport de performanță, cu saună, vestiare moderne, dușuri, restaurant – cantină pentru servirea mesei, dormitoare, etc, iar terenul de fotbal și tribuna sunt impecabile.
Antrenamentele sunt zilnice, cel puțin de două ori pe zi, iar pentru a face performanță tinerii se pregătesc pentru meciurile următoare intens în fiecare zi. Iată că atunci când este dorință de a realiza ceva pentru semeni, se poate! Sebișul poate fi mândru de faptul că are o echipă națională de fotbal, iar astăzi acești tineri sportivi poartă cu mândrie ca o carte de vizită, peste tot numele orașului.
Sebișul este o perlă a Văii Crișului Alb, un oraș liniștit și frumos, unde lucrurile nu stau pe loc și mereu vor fi schimbări și investiții care vor aduce un plus de frumos dar mai ales condiții pentru o viață mai ușoară și confort cetățenilor.