Seara corurilor din Arhiepiscopia Aradului, la Târgul de Crăciun
Unele dintre cele mai renumite coruri din Arhiepiscopia Aradului vor prezenta recitaluri de colinde la Târgul de Crăciun din Arad.
Colinde vechi, culese din satele de pe Valea Mureșului și din alte localități din județul Arad, dar și piese bisericești și prelucrări folclorice, toate vor putea fi ascultate, pe scena Târgului de Crăciun din Parcul „Mihai Eminescu“.
Astfel, vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 18:00, Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”, renumit deja atât în țară cât și în străinătate, de unde s-a întors cu numeroase premii, va urca pe scenă pentru a-i colinda pe arădeni.
Înființat în anul 2008, la inițiativa unor teologi arădeni, corul abordează un repertoriu de cântece bisericești bizantine și locale, dar și patriotic și folcloric românesc.
Din toamna anului 2019, corul reprezintă Arhiepiscopia Aradului, funcționând cu binecuvântarea ÎPS Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.
Formația corală are în componență preoți, diaconi, teologi, dar și profesori, ingineri, IT-iști și elevi.
Anul trecut, în luna septembrie, Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” din Arad a ocupat locul al treilea la Concursul internațional de muzică sacră din Bialystok, Polonia. Anul acesta, corul a reprezentat România la Festivalul Internațional de Muzică „Alta Pusteria“ din Italia.
Corul „Sfantul Ioan Damaschin” participă activ la viața liturgică, concerte, conferințe și, totodată, sprijină diferite proiecte și activități educaționale.
De asemenea, corul are o bogată activitate filantropică, aducând bucurie prin cântece la spitale, centre de asistență socială și organizând concerte caritabile pentru cazuri sociale diverse.
Dirijorul corului este părintele Gabriel Streulea, preot slujitor la Catedrala Veche din Arad.
De asemenea, pe scena târgului va urca Corul bărbătesc „Sfântul Andrei Criteanul“, dirijat de profesorul Marius Lăscoiu-Martin.
A fost înființat în anul 2020 și este format din teologi, muzicieni și tineri iubitori de muzică corală și pasionați de studierea comorilor muzicale autentice.
Repertoriul corului este unul variat, fiind format din piese bisericești, laice și folclorice, în armonizare pentru cor bărbătesc.
În perioada Crăciunului, ei vestesc Nașterea Domnului prin colindele străbune.
O altă prezență importantă pe scena târgului este cea a corului Seminarului Teologic Ortodox din Arad.
Momentele artistice susţinute de Corul Seminarului dovedesc profesionalismul pregătirii în acest domeniu, precum şi efortul susţinut al coriştilor, atent îndrumaţi de dirijorii lor.
De la începuturi şi până în anul şcolar 2002 - 2003, Corul Seminarului a fost dirijat de părintele profesor Teodor Pavel, cel care a şi pus bazele acestui cor, pentru ca începând din anul 2002, conducerea şi pregătirea corului să fie preluată de prof. Victoria Budileanu, apoi de părintele profesor Tiberiu Ardelean.
În prezent, pregătirea muzicală este asigurată de prof. Marius Lăscoiu Martin, care este și dirijorul acestui cor.
Foto: Arhiva