Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Se toarnă covorul asfaltic pe drumul dintre Bocsig și Beliu

A început așternerea covorului asfaltic pe tronsonul de drum dintre Bocsig (de la intersecția cu DN 79) și Beliu. Pe acest tronson se realizează legătura cu nordul județului, zona Beliu-Hășmaș-Cărand.

Se toarnă covorul asfaltic pe drumul dintre Bocsig și Beliu
Comentează 0

S-a ajuns, astfel, la peste 200 de kilometri de covoare asfaltice, în ultimii opt ani, care întregesc cei 644 de kilometri de drumuri modernizate sau aflate în curs de modernizare. Iar procesul de modernizare a drumurilor județene va continua cu încă 20 de kilometri de covoare asfaltice, dar și cu proiectul strategic de asfaltare a 70 de kilometri de drumuri în nordul județului. Astfel, totalul drumurilor județene înnoite de Consiliul Județean Arad în ultimii ani ajunge la aprox. 875 km, o performanță incredibilă pentru o administrație publică din România!

În afara tronsonului Bocsig-Beliu, vor mai fi asfaltate următoarele drumuri: DN 7-Semlac, interiorul comunelor Semlac și Șeitin, interiorul satului Mădrigești, Săliștea-Cărand și interiorul comunei Gurahonț până la drumul național 79A.

„Am ajuns la 875 km de drumuri județene modernizate, respectiv în curs de modernizare, în județul Arad, în ultimii opt ani! Cred că este o performanță fără precedent pentru o administrație județeană, iar acest număr semnificativ de kilometri arată seriozitatea cu care tratăm fiecare comunitate locală, pe fiecare cetățean al județului nostru”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Așternerea covoarelor asfaltice, cât și întreținerea drumurilor, estetica rutieră, montarea indicatoarelor și a parapetelor sunt realizate din fondurile Consiliului Județean Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite