Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Se pregătesc măsuri de RELAXARE pentru Sărbători: Circulația pe timp ne noapte ar putea fi permisă. Până la ce oră am putea petrece de Revelion

O nouă ședință CNSU are loc astăzi. Autoritățile pregătesc noi relaxări pentru sărbători. Cei din HoReCa au cerut prelungirea programului restaurantelor până la ora 2:00 și program nelimitat de Revelin. Se discută, de asemenea, și prelungirea programelor magazinelor. Totul în contextul în care românii care se întorc în țară în luna decembrie trebuie să prezinte un test COVID negativ efectuat cu 48 sau cel mult 72 de ore înainte, iar persoanele nevaccinate intră în carantină.

Se pregătesc măsuri de RELAXARE pentru Sărbători: Circulația pe timp ne noapte ar putea fi permisă. Până la ce oră am putea petrece de Revelion
Comentează 0

O ședința a CNSU a avut loc și aseară, iar în urmă ei s-a decis că români care se întorc în țară odată vor trebui să prezinte, începând din 10 decembrie, un test Real Time PCR făcut cu 24 sau, cel mult, 72 de ore înainte. Dacă nu au acest test, trebuie să între în carantină. 

La fel se va întâmpla și în cazul persoanelor care nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2  în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.

Pe de altă parte, o ședință importantă a CNSU are loc chiar astăzi. În cadrul acestei ședințe, spun surse Realitatea PLUS, se vor discuta măsuri de relaxare în perioada Sărbătorilor de iarnă.

Astfel, se pare că există posibilitatea ca în perioada de Crăciun și Revelion să fie ridicate restricțiile de circulație pe timpul nopții.

Totodată, programul restaurantelor ar putea fi prelungi până la ora 2:00 noaptea.

Se discuta, de asemenea, și despre creștere gardului de ocupare al hotelurilor și pensiunilor până la 70%, și asta deoarece în această perioadă românii preferă să ăși petreacă concediile în astfel de locuri.

Magazinele ar putea avea un program prelungit. Nu este nimic clar, dar se ia în calcul ora 23:00.

Pe de altă parte, reamintim că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, va participa, astăzi, la Reuniunea miniștrilor Sănătății din Uniunea Europeană – EPSCO, de la Bruxelles.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite