Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Se modernizează drumul Lipova-Neudorf

Se modernizează drumul Lipova-Neudorf
Comentează 0

Drumul județean Lipova-Neudorf va fi modernizat. Marți, 20 august s-a semnat contractul pentru realizarea Proiectului Tehnic pentru modernizarea drumului Lipova-Neudorf, un tronson în lungime de 5,7 kilometri, lucrarea cuprinzând inclusiv reabilitarea unui pod. După finalizarea Proiectului Tehnic, va urma licitația pentru executarea efectivă a lucrării, estimate la circa 67 milioane de lei (inclusiv TVA). Modernizarea drumului Lipova-Neudorf se va realiza din fonduri proprii ale Consiliului Județean Arad.

„Continuăm modernizarea drumurilor de pe partea stângă a Mureșului. Începem să lucrăm la Proiectul Tehnic, iar în urma acestuia vom scoate la licitație lucrarea de modernizare a tronsonului de drum Lipova-Neudorf, după ce drumul Neudorf-limită județ Timiș a fost finalizat. În prezent se lucrează și la drumul Lipova-Șiștarovăț-limită județ Timiș, astfel încât creăm în această zonă a județului o rețea de drumuri moderne, cu două legături cu județul învecinat, prin care asigură un confort sporit și o circulație rutieră mai sigură, o mai mare mobilitate a forței de muncă și posibilități mai mari pentru atragerea investitorilor și de dezvoltare a zonei”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Acest proiect se leagă de unul similar, al județului vecin, Timiș. Consiliul Județean Timiș va reabilita DJ 691 de la autostrada A1 prin Pișchia, Fibiș, Mașloc și până la limita cu județul Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite