Schimburi de organigramă la instituțiile din subordinea Consiliului Județean Arad
Consilierii județeni au aprobat astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Arad, organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Arad și instituțiile subordonate.
Prin referatul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se specifică faptul că se modifică numărul de posturi din statul de funcţii, la Capitolul ”Medici rezidenţi”, majorându-se cu un număr de 49 de posturi. Aceste modificări se încadrează în normativul de personal şi în propunerile de buget prevăzute pentru anul 2019.
La sfârşitul lunii decembrie 2018 au finalizat stagiile de pregătire în rezidenţiat un număr de 26 medici rezidenţi, posturile lor devenind vacante. De asemenea s-au vacantat un număr de 11 posturi de medici rezidenţi la solicitarea acestora.
La începutul lunii ianuarie 2019 au trecut în an superior de pregătire un număr de 141 medici rezidenţi, iar un număr de 99 de medici rezidenţi au fost repartizaţi în anul I de pregătire.
De asemenea, au fost adoptate proiectele de hotărâre privind aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru Direcţia Publică de Pază Arad, respectiv pentru Complexul Muzeal Arad, ca urmare a reorganizării instituției, începând cu data de 01.02.2019.