Sărbătoarea Secerişului în Parohia Mănăştur
În satul Mănăștur, comuna Vinga, Protopopiatul Arad, a avut loc, duminică, cea de-a doua ediţie a Sărbătorii Secerișului. Acest eveniment a fost organizat de către Primăria Vinga, prin primarul Ioan-Sorin Negrei în colaborare cu părintele Nicolae Ursu și credincioșii parohiei.
Sărbătoarea a debutat la ora 16:00, în biserica parohială cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, săvârșindu-se slujba Vecerniei de către un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe Preacuviosul Părinte Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, după care s-au citit și rugăciunile de binecuvântarea a roadelor celor noi.
La sfârşitul slujbei, Părintele Iustin Popovici a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a subliniat importanța unei astfel de sărbători într-o comunitate a cărei locuitori au ca ocupație principală agricultura, mai ales în acest an omagial dedicate satului românesc. De asemenea, părintele a făcut o legătură între pâine ca hrană trupească şi Pâinea Vieţii, din care dacă mănâncă cineva nu mai moare, îndemnându-i pe credincioşii parohiei să „lucreze nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului” (cf. Ioan 6, 27). A transmis apoi cuvântul de binecuvântare din partea ÎPS Părinte Timotei, mulțumind organizatorilor pentru invitație, felicitându-i totodată pentru inițiativa organizării unui astfel de eveniment și încurajându-i spre a forma o tradiție în acest sens care să dăinuie peste ani.
În cele din urmă, părintele paroh Nicolae Ursu le-a mulțumit tuturor: părintelui consilier, preoților slujitori, oficialităților și celor prezenți pentru bucuria de a fi împreună la o sărbătoare atât de frumoasă pentru comunitatea parohială.
Cătălin-Iulian Drăgan