Salubrizare, prin muncă în folosul comunităţii
Un număr de cinci străzi din municipiu sunt mai curate în urma acțiunii de salubrizare dispuse de polițiștii locali din cadrul Biroul Supraveghere Comunitară în zilele de 18 și 19 iunie 2019.
Operațiunile de salubrizare ce se vor încheia pe data de 21 iunie 2019 sunt derulate de către un număr de 26 de beneficiari de ajutor social, supravegheați de polițiștii locali în executarea muncii în folosul comunității. La finalul acțiunii derulate pe străzile: Digului, Șiriei, Eftimie Murgu, Mărului, Câmpul Liniștii, respectiv terenul viran din spatele cimitirului Grădiște au fost adunați circa 1.000 de saci conținând ambalaje de plastic, fragmente de mobilier vechi și alte deșeuri, ridicate ulterior de către operatorul local de salubrizare. În vederea încasării venitului minim garantat, beneficiarii de ajutor social prestează lunar, pe durata întregului an, diferite munci în folosul comunității.