Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Salonul de iarnă 2024 la Sala CLIO

                                                             Salonul de iarnă 2024 la Sala CLIO
Comentează 0

      Miercuri, 07 februarie 2024, începând cu orele 18.00, la Sala Clio a Muzeului de Artă Arad, are loc vernisajul expoziției ”Salonul de iarnă”, eveniment organizat de Asociația ”Ion Andreescu” Arad în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad.
     Expoziția cuprinde cele mai noi creații născute din pasiunea pentru pictură a celor 26 de artiști expozanți, artiști care doresc să-și împărtășească gândurile și sentimentele surprinse în aceste lucrări, publicului arădean.
     Tematica la libera alegere a stimulat imaginația și creativitatea expozanților astfel încât pe simeze vor fi expuse publicului teme precum: natura statică, peisajul, portretul, tematica citadină, abstractul și studiul de atelier.
     Tehnicile abordate de artiștii expozanți sunt: acrilicul și uleiul pe pânză și pe carton, acuarela, colajul digital, grafica în cărbune, mai este prezentă în expoziție și o tehnică neconvențională numită string art.
     Iubitorii de frumos pot vizita expoziția ”Salonul de iarnă” în perioada 7 – 18 februarie 2024, la Sala Clio a Muzeului de Artă Arad, în intervalul orar 09. 00 – 17.00, cu excepția zilei de luni (str. Horia, nr 9).
     Vă așteptăm cu drag!

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite