Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Să fie, oare, unele femei vampiri energetici?!

Să fie, oare, unele femei vampiri energetici?!
Comentează 2

P(r)oza zilei: Să fie, oare, unele femei vampiri energetici?!

Exatc în momentul în care ieșeam de la prezentarea proiectului dr. Paul Albu, STEM s.y.S.T.E.M.s.  am fost sunat de către cea mai enigmatică prietenă a mea, o femeie stranie, pasionată deopotrivă pe psihanaliză și fenomenele oculte și care acum ținea să îmi mulțumească frumos pentru că i-am trims și ei, în format PDF, ”Cartea Roșie”, faimosul op pe care Carl Gustav Jung lăsase cu limbă de moarte să nu fie publicat niciodată, ci doar specialiștii (psihanaliști, psihiatri, psihologi) să aibă acces (asistat) la el, în cutia de valori a unei bănci elvețiene, unde fusese depus. Copiii psihiatrului i-au respectat cu sfințenie dorința, însă nepoții au publicat la un preț astronomic cartea, în interesul științei, desigur!

Și, tot sporovăind noi despre Jung și ”Cărțile Negre”, maculatoarele pe care își redactase maestrul textele înainte de a le caligrafia în ”Cartea Roșie”, și care fuseseră și ele recent publicate și în limba română, m-am urcat în mașină și nici nu mi-am dat seama când am ajuns în fața locuinței mele de pe B-dul Revoluției, căci enigmatica era intrigată acum de faptul că de ce numai anumite persoane se nasc cu capacități paranormale și atunci i-am povestit despre prietenul lui Jung, fizicianul laureat Nobel, Wolfgang Pauli, care avea ”darul”, ce-i speria (mi se pare normal!!!) pe apropiații lui, de a defecta ceasurile numai uitându-se la ele, la fel cum fenomenala mea bunică poseda puterea de a deochea cu privirea puii de găină, purceii de lapte ori vițeii neînțărcați, încât nefericiții se dădeau imediat peste cap și mureau pe loc, iar bunicul, sătul să o tot cheme din poiana ei de la marginea pădurii pe vrăjitoarea satului, ți ..., (pardon, rroma, că iar mă faultează corectitudinea politică!) nană Brândușa, să-i boscorodească și să le stingă tăciuni aprinși, se văzuse obligat să-i împodobească pe toți cu panglici roșii, de râdeau vecinii în hohote de el!

Ei bine, tot vorbind noi la telefon câte-n lună și-n stele despre eresuri ancestrale și ciudata operă a lui Jung, eu mereu coboram și ridicam geamul mașinii, căci afară se încălzise de-a binelea și eu începusem să transpir în draci. Și, de fiecare dată când acționam butonul geamului, trebuia să întorc și cheia în contact.

Și, peste aproximativ o oră, când am terminat de disecat cu enigmatica principiul sincronicității și teoria coincidețelor semnificative, am băgat de seamă că nu mai puteam nici coborî și nici urca geamul.

Adică, prozaic spus, se descărcase complet bateria mașinii.

Și, indiferent că aș fi dat eu vina pe entitatea lui Wolfgang Pauli, pe spiritul bunicii mele, ori pe capacitățile telepatice ale enigmaticei mele prietene, amara realitate era că nu mai puteam porni nicicum motorul.

Așa că până la urmă a trebuit să apelez la serviciile șamanului Consuel Transport, care mai spre seară mi l-a trimis pe ucenicul vrăjitor Manu de la Vinga, pentru a restabili echilibrul energetic al mașinii, vampirizată enigmatic  ziua-n amiaza mare!

 

P(r)ozeur: Vasile de Zărand

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite