Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

REVOLTĂTOR! Ce se întâmplă cu ALOCAŢIILE COPIILOR

Plăţile alocaţiei de stat pentru copii şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului aferente lunii octombrie, care de obicei se făceau în data de 15 sau 16 ale lunii, au fost întârziate pentru câteva zile, pe fondul schimbării Guvernului

REVOLTĂTOR! Ce se întâmplă cu ALOCAŢIILE COPIILOR
Comentează 0

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială care gestionează plata acestor beneficii de asistenţă socială prin agenţiile judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, a spus că banii aferenţi acestor beneficii vor intra în conturile beneficiarilor în curând.

Totodată, fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a dat asigurări că toţi banii au fost viraţi băncilor.

"Toţi banii din trezoreria de la Ministerul Muncii au ajuns la trezoreria Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi de acolo mai departe, s-au transferat către bănci. Mai mult nu cunosc în acest moment, am asigurat plata de la minister către ANPI. Nu s-a pus problema ca în această perioadă de interimat să nu urmărim şi să nu acordam drepturile tuturor. Vreau să vă spun că procedura de predare-primire s-a făcut până la ora 14, toţi banii de la Agenţie s-au transferat către bănci în conturile părinţilor. Nu ştiu să vă dau mai multe detalii", a explicat Rovana Plumb.

sursa: observator.tv

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite