Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Revin ninsorile, scad temperaturile. România, sub un nou val de frig

De astăzi ninsorile și ploile revin în mare parte din țară. În plus, mai scad și temperaturile. În Capitală, șansele să ningă sunt slabe. Vom avea parte mai mult de ploi și lapoviță, dar și aici va fi mai frig ca zilele trecute.

Revin ninsorile, scad temperaturile. România, sub un nou val de frig
Comentează 0

"Pe parcursul zilei de azi vom vorbi pe arii restrânse de ninsori în Carpații Orientali și Meridionali și de precipitații înseosebi sub formă de lapoviță și ninsoare, tot pe arii restrânse, în partea de sud a teritoriului. La noapte și mâine, precipitațiile se înmulțesc. Vor cuprinde treptat toate regiunile. În vest și în extremitatea de sud vor fi mixte, iar în rest vor predomina ninsorile și este posibil, cel puțin prin Maramureș, pe la munte, poate și prin Transilvania, în Nordul Moldovei, să se mai depună câțiva cm de zăpadă, urmând ca temperaturile nocturne să aducă minime totuși mai ridicate decât normalul perioadei, să nu scadă prea mult sub 0 grade, adică să fie cuprinse în general cam între minus 5 și plus două grade în următoarele două nopți, mai puțin în zona Moldovei, unde în extremitatea sa de nord avem și minime mai jos de 7 grade, minus 8 grade Celsius", a declarat, într-o intervenție la Realitatea TV, meteorologul Mihai Timu.

De altfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o nouă prognoză meteo valabilă până în 18 februarie 2019.

Săptămâna 21.01.2019 – 28.01.2019 

Temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru această perioadă în regiunile sudice, sud-estice și centrale și vor fi în general apropiate de mediile climatologice ale intervalului în rest.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice, estice și sud-estice.

Săptămâna 28.01.2019 – 04.02.2019 

Temperatura medie a aerului va avea valori în general sub cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare, mai ales în regiunile extracarpatice. Excepție vor face regiunile centrale și nordice, unde sunt estimate cantități de precipitații normale pentru această perioadă.

Săptămâna 04.02.2019 – 11.02.2019 

La nivelul întregii țări, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sudul, estul și sud-estul teritoriului.

Săptămâna 11.02.2019 – 18.02.2019 

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în jumătatea sudică a țării și în general apropiate de cele normale pentru această săptămână în rest.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite