Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Retrospectiva anului 2019 la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze

E vremea bilanțului la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, bilanț care a fost prezentat astăzi de președintele asociației, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, care susține că toate activitățile de anul acesta desfășurate în ceea ce privește relațiile româno-chineze s-au aflat sub semnul împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice și de prietenie între România și China.

Retrospectiva anului 2019 la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze
Comentează 0

E.S. Jiang Yu, ambasadorul Chinei în România a declarat că țara pe care o reprezintă nu-și uită prietenii vechi, iar România este un prieten vechi, care acum 48 de ani, la cea de a XXVI-a Adunare Generală a ONU a militat pentru ca Republica Populară Chineză să devină membră cu drepturi depline, ceea ce s-a și întâmplat, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Aceasta a ținut în continuare să sublinieze faptul că Aradul a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Chinei în România, condusă de E.S. Jiang Yu, care spunea că avem oportunități mari pentru a realiza o colaborare pe mai multe planuri cu China (economic, cultural, educație ș.a.m.d.p.). „De remarcat că autoritățile arădene sprijină Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, Consiliul Local Municipal a votat proiectele noastre, iar colaborarea cu Centrul Municipal de Cultură este foarte bună”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Anul în care a fost înființat Forumul

Președintele Forumului susține că poate cel mai important moment de anul acesta a fost înființarea Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. „Este o expresie a activității pe care am avut-o până acum în ceea ce privește promovarea relațiilor româno-chineze. Vă reamintesc că Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze are doi vicepreședinți, domnul prof. univ. dr. Ioan Biriș, de la Timișoara, și doamna Daniela Pogea Cocora, critic și editor din București, care va reprezenta mâine Forumul la recepția Ambasadei Chinei. Tot anul acesta s-a constituit Editura Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, editură care își propune să publice în condiții grafice excepționale cărți tematice. Prima carte a și apărut deja. Este vorba despre volumul «Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze». Este o carte cu peste 400 de pagini care conține toate articolele apărute în presă despre activitatea noastră. Urmează volumul al IV-lea, care va apărea anul viitor. Deja am început munca în acest sens”, a continuat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Trebuie spus că și anul viitor va continua colaborarea între Forum și Asociația Con Brio, condusă de președintele Ana Maria Dragoș, asociație din care fac parte avocatul și sciitorul Viorica Popescu, conf. univ. dr. Liliana Bran, directorul Școlii Postliceale de Asistente Medicale, managerul Tabita Cristea și psihologul Ramona Pencea.

Copiii de la Grădinița Furnicuța au făcut cunoștință cu China

O altă activitate care trebuie punctată a fost cea de a V-a ediție a Simpozionului „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”, care a avut loc între 11 și 13 noiembrie. „Au fost foarte multe lucruri noi, față de anul trecut. Spre exemplu, anul acesta a părut pentru prima dată în programul nostru o activitate desfășurată la o grădiniță, Grădinița Furnicuța. Au participat zece grupe de copii, dintre care nouă au făcut activități cu specific chinezesc, iar a zecea a prezentat un program de muzică și dansuri populare românești. Doamna Mariana Cismașiu, directoarea grădiniței, merită felicitări. Nu în cele din urmă, aș dori să mulțumesc presei pentru modul în care a reflectat activitatea noastră”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

În ceea ce privește simpozionul de anul acesta mai trebuie menționat  că  au participat 27 de autori care au studiat și au scris despre cultura și civilizația chineză.

În încheiere, Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio, a ținut să o felicite pe prof. univ. dr. Lizica Mihuț pentru activitatea desfășurată în cadrul Forumului. „În calitate de președinte al Asociației Con Brio pot spune că ne onorează colaborarea pe care o avem cu Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Toate cele șase membre suntem mândre de această colaborare. Vă felicit pentru activitatea dumneavoastră și vă doresc mult succes în continuare”, a afirmat Ana Maria Dragoș.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite