Restricții de circulație pe strada Ștefan Tenețchi
Vor fi impuse restricții de circulație, timp de două săptămâni, pe străzile Ștefan Tenețchi și Tribunul Corcheș.
În perioada 12-26 noiembrie 2024, se vor institui restricții de circulație, alternativ pe câte o bandă, pe străzile Ștefan Tenețchi și Tribunul Corcheș, tronsonul cuprins între strada Poetului și Strada 2- Zona Industrială Arad Vest.
Restricțiile au fost avizate de Comisia de Sistematizare a Circulației în vederea executării unor lucrări de întreținere și reparații ale celor două străzi.
Reparațiile se vor executa pe timpul zilei și al nopții în funcție de condițiile meteo.