Răzvan Cadar - al doilea deputat trimis în Parlament de PNL Arad
Astăzi s-a aflat și cine va fi cel de-al șaptelea deputat care va reprezenta Aradul în Parlament. Este vorba despre liberalul Răzvan Cadar, care a trebuit să aștepte rezultatele redistribuirii. În aceste condiții, PNL Arad îi va trimite în Camera Deputaților pe Geanina Pistru și Răzvan Cadar, iar în Senat, pe Glad Varga.
„Mulțumesc tuturor celor care au votat PNL, celor care m-au votat pe mine personal, colegilor minunați care au susținut echipa noastră. În final, iată, fiecare vot a contat, voi reprezenta Aradul în Camera Deputaților!
Este o zi complicată, istorică pentru democrația din România și pare dificil să abordezi orice alt subiect în afara alegerilor prezidențiale. Cu toate acestea, nu am amânat mulțumirile pentru voi toți și determinarea mea de a porni la drum pentru Arad, pentru susținerea proiectelor de dezvoltare aici, la noi acasă. În lumina ultimelor evenimente, este clar că avem de reclădit încrederea în instituții, în direcția europeană a României, în viitorul nostru ca națiune!”, a scris pe Facebook deputatul Răzvan Cadar.