Razie în rândul transportatorilor de marfă (FOTO)
Ieri, în intervalul orar 08:00-22:00, poliţiştii arădeni împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad au desfăşurat acţiuni de verificare a legalității transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în zonele cu risc accidentogen ridicat.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate 311 autovehicule, fiind aplicate 123 sancțiuni contravenționale în valoare totală de de 84.690 de lei, dintre care 110 sancțiuni în baza O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 5 sancțiuni în baza O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto, 2 sancțiuni în baza O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, 4 sancțiuni în baza H.G. 69/2012 privind nerespectarea legislației operatorilor de transport, 2 sancțiuni contravenționale pentru alte nereguli constatate.
De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare, 6 autovehicule fiind imobilizate, 2 pentru depășirea masei maxime autorizate iar 4 pentru nerespectarea timpilor de odihnă.
RECOMANDĂRI :
• deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de marfă de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
• respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport marfă;
• deținerea și valabilitatea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto RCA;
• verificarea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului;
• respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă;
• utilizarea centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate, atat de către conducătorii auto cât și de pasageri
• NU folosiți telefoanele mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevazute cu dispozitive de tip”mâini libere”
• NU conduceți sub influența băuturilor alcoolice.