Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Raliuri pe Calea Timișorii. Doi tineri, unul fără permis, conduceau cu 115 și 125 km/h

Polițiștii arădeni a prins doi tineri care circulau pe Calea Timișorii ca pe autostradă, iar unul dintre ei nici măcar nu avea permis.

Raliuri pe Calea Timișorii. Doi tineri, unul fără permis, conduceau cu 115 și 125 km/h
Comentează 1

Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru depistarea și sancționarea șoferilor care încalcă prevederile legale privind regimul circulaţiei rutiere. În urma acestei acţiuni, au fost aplicate 172 sancţiuni, dintre care 86 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru neutilizarea de către conducătorul auto ori de către pasager a centurii de siguranță  şi opt pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv „mâini libere”.

În urma acțiunii, au fost surprinși în trafic doi tineri în timp ce conduceau cu peste 100 km/h. Astfel, a fost înregistrat cu aparatul radar, pe Calea Timişorii, un băiat de 20 de ani, care conducea un autoturism cu o viteză de 125 km/h. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că tânărul nici măcar nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deţine permis de conducere.

Pe aceeași stradă a fost prins, conducând cu o viteză de 115 km/h, un tânăr de 19 ani, care a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 2.500 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce o perioadă de 90 de zile.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite