Raionul Anenii Noi și Județul Arad - un nou acord de cooperare
Ion Vicol, președinte al Consiliului Raional Anenii Noi și Octavian Zelinski, vicepreședinte al Consiliului Raional Anenii Noi, din Republica Moldova, au semnat, alături de președintele CJA Iustin Cionca, Acordul de Cooperare dintre cele două administrații, acord încheiat pe o perioadă nedeterminată.
Acordul a fost avizat pentru conformitate și oportunitate de către Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice. Prin încheierea acestui acord se vizează promovarea schimburilor de bune practici și experiențe, pentru susținerea unor programe și proiecte comune de infrastructură, culturale, sportive, de tineret, educaționale și de dezvoltare economică.
Acţiunile de colaborare fac referire la:
- Schimburi de experienţă în domeniul dezvoltării locale şi a bunelor practici pentru o activitate eficientă a autorităţilor administraţiei publice locale;
- Asigurarea comunicării, transparenţei şi schimbului de informaţii;
- Organizarea de activităţi comune cu caracter educativ, social, cultural şi sportiv;
- Promovarea şi susţinerea relaţiilor economice, agricole şi a proiectelor de infrastructură;
- Schimburi interinstituţionale în domeniile lor de competenţă, în special domeniul social, dezvoltare economică, cultură, sport, învăţământ, protecţia mediului înconjurător, transport şi sănătate publică.
„Având în vedere caracterul special al relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură şi tradiţii, ne-am angajat să contribuim, reciproc, la întărirea legăturilor de prietenie între comunităţile noastre şi să promovăm schimburile de bune practici şi experienţe în domenii de interes reciproc, pentru dezvoltarea echilibrată şi durabilă a județelor noastre”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Județul Arad este înfrățit și cu raioanele Ungheni și Ialoveni, din Republica Moldova.