Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Protest la Ambulanţă: Sindicaliştii ies, astăzi, în stradă

Federația Națională Sindicală Ambulanța din România, cu sprijinul organizațiilor sindicale membre din serviciile de ambulanță, organizează, astăzi, un protest de amploare în Bucureşti.

Protest la Ambulanţă: Sindicaliştii ies, astăzi, în stradă
Comentează 0

Sindicaliştii vor picheta Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, între orele 10:30 şi11:30, va fi pichetat Ministerul Muncii și Justiției Sociale, între 11:30 și 12:30 Ministerul Sănătății, după care protestatarii se vor deplasa în coloană din strada Cristian Popișteanu, pe Calea Victoriei, Piața Națiunilor Unite, B-dul Națiunilor Unite, B-dul Libertății și Piața Constituției, unde vor sta de la ora 13:15 până la 14:15.

La finalul acțiunilor de pichetare a ministerelor menționate, FNSAR solicită o discuție interministerială cu miniștrii de resort și cu reprezentantul Guvernului nominalizat de către premierul României.

De asemenea, vor urma pregătirile pentru "un mare miting", organizat de toate federațiile din sistemul sanitar, și pentru declanșarea conflictelor de muncă, urmate de posibile greve, conform Legii Dialogului Social.

"Pe toată perioada anunțată, activitatea în serviciile de ambulanță nu va fi întreruptă până la noi hotărâri", a anunţat Federația Națională Sindicală Ambulanța din România.

Sursa: rtv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite