Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Propunerea legislativă  pentru acordarea voucherelor de vacanţă din partea statului şi salariaţilor din mediul privat a ajuns în Senat

Propunerea legislativă privind acordarea voucherelor de vacanţă din partea statului şi salariaţilor din mediul privat a intrat în discuții în Senat, unde au loc dezbateri cu reprezentații mediului economic, asociativ, de afaceri și alți factori direct interesați. Iniţiativa a fost semnată de peste 140 de parlamentari, printre care şi deputaţii liberali de Arad Sergiu Bîlcea şi Glad Varga.

Propunerea legislativă  pentru acordarea voucherelor de vacanţă din partea statului şi salariaţilor din mediul privat a ajuns în Senat
Comentează 0

„Cred că suntem cu toţii de acord asupra necesităţii unei astfel de măsuri, care elimină inechitatea şi oferă salariaţilor din orice mediu acces la aceleaşi beneficii. Sper ca proiectul legislativ să fie adoptat cât mai rapid după dezbaterile în cele două Camere şi, începând cu 2024, toţi salariaţii să se bucure de o vacanţă în România. Ne dorim, de asemenea, eliminarea discrepanțelor dintre salariații din sectorul public și cel privat, pentru că ambele categorii trebuie să beneficieze de un tratament egal din partea statului”, a declarat Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Potrivit deputatului Sergiu Bîlcea, adoptarea legii ar însemna o infuzie de capital de aproximativ 6,1 miliarde lei în economie, reprezentând contravaloarea a circa 4,2 milioane de vouchere de vacanţă. „Această infuzie de capital va avea efecte benefice pe termen mediu și lung și va conduce la crearea a circa 150.000 – 200.000 de noi locuri de muncă. Vor fi revitalizate nu numai industria turismului, principalul beneficiar, dar și industriile pe orizontală (transporturi, industria alimentară, comerț, servicii etc.). De altfel, şi salariaţii din sectorul privat au nevoie, la fel ca şi cei din sectorul public, de pârghii și sprijin pentru refacerea capacităților fizice și intelectuale, care să conducă la creșterea productivității muncii”, susţine Sergiu Bîlcea.

Ceea ce este foarte important de menţionat este că propunerea legislativă nu pune niciun fel de presiune pe angajator, deductibilitatea voucherelor de vacanță fiind asigurată din impozitul pe venit de 10% plătit de fiecare salariat și/sau din CAS.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite