PROGNOZA METEO pentru ultimele zile de primăvară. Vezi până la cât vor ajunge temperaturile maxime
Ultimele zile de primăvară sunt caracterizate de temperaturi de vară. Meteorologii anunţă că sfârşitul lunii mai va aduce maxime de până la 32 grade Celsius.
Duminică, vremea va deveni în general frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, însă în cursul zilei vor fi înnorări temporare în sudul ţării, precum şi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări, ziua, îndeosebi în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în depresiuni şi 26 de grade în Câmpia de Vest. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Luni, vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza în zona de munte, unde doar izolat vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în depresiuni şi 28 de grade în vestul şi estul ţării. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.
Marţi, vremea va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi noaptea, când local în zona de munte şi izolat în rest vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral şi 29 de grade în vestul, sud-vestul şi izolat estul ţării. Izolat în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.
Miercuri, vremea se va menţine mai caldă pentru această dată, dar va deveni în general instabilă din orele amiezii. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, posibil mai însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile nordice, centrale şi estice. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade pe litoral şi 32 de grade în Câmpia de Vest.
Joi, vineri şi sâmbătă, deşi valorile termice vor scădea treptat, în majoritatea regiunilor vremea va fi uşor mai caldă pentru această dată. Îndeosebi pe parcursul după-amiezelor se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării.
sursa: romaniatv.net