PROGNOZA METEO pe TREI ZILE. Disconfort termic, urmat de PLOI TORENŢIALE
Vremea se menţine călduroasă, pe alocuri cu disconfort termic. Abia de joi vom avea parte de ploi, iar temperaturile vor scădea.
PROGNOZA METEO Duminică Vremea va fi în general frumoasă, iar în sud-vestul şi sudul țării, local, va fi călduroasă, în timp ce în restul zonelor valorile termice vor fi apropiate de cele normale. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 33 de grade în sudul Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza și seara în nordul teritoriului şi în zona montană, îndeosebi a Carpaților Orientali unde, doar izolat, vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi pe litoral.
PROGNOZA METEO LUNI. Vremea va fi predominant frumoasă, dar va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară în Lunca Dunării, unde se va resimţi disconfort termic, după-amiază. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în zona montană unde, doar izolat, vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 26 pe litoral și 35 de grade in sud-vest.
PROGNOZA METEO MARŢI: Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, după-amiaza chiar caniculară și cu disconfort termic accentuat, local în regiunile vestice, sud-vestice, dar izolat și în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor pleca de la 26 de grade pe litoral și 37 de grade in Oltenia. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări, în a doua parte a nopții în Banat, Crișana și Maramureș, unde vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sud-vestul și în nord-estul țării, dar și pe crestele montane.
TENDINŢA în următoarele zile va fi de menţinere a temperaturilor ridicate şi a disconfortului termic accentuat. Miercuri, 13 iulie, vremea rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară și cu disconfort termic accentuat în vest, în sud, în centru și doar izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 38 de grade, mai scăzute pe litoral unde vor fi între 27 și 29 de grade. Însa, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din orele serii în vest, nord si centru, iar de joi, 14 iulie, ploile torenţiale cu tunete, fulgere şi rafale de vant vor cuprinde treptat toate zonele tarii, iar temperaturile vor scădea.
Sursa romaniatv.net