Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Schimbări radicale ale vremii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 28 septembrie - 12 octombrie.

PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Schimbări radicale ale vremii
Comentează 0

În octombrie, temperaturile medii lunare vor înregistra valori peste norme în sud-est și local în sudul și vestul țării, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice, stabilite la 9,6 grade Celsius. Astfel, pentru Banat sunt prognozate temperaturi medii de 10 — 13 grade, Crișana (10—11 grade), Dobrogea (11 — 14 grade), Maramureș (9 — 10 grade), Transilvania (6 — 10 grade), Oltenia (8 — 12 grade), Muntenia (9 — 12 grade) și Moldova (5 — 12 grade ). Cantitățile lunare de precipitații vor avea o tendință de excedent în cea mai mare parte a țării față de media multianuală a perioadei, de 43,5 l/mp.

PROGNOZA METEO BANAT

În prima săptămână, vremea se va încălzi treptat, astfel încât mediile regionale ale maximelor termice diurne vor urca spre 23 de grade. Apoi, temperaturile maxime vor reveni la normalul aceastei perioade, cu o medie în jurul a 20 de grade. Temperaturile minime vor coborî la o medie de 8...9 grade între 1 şi 3 octombrie, iar cele mai ridicate medii vor fi de 10...11 grade - în 29 septembrie şi, din nou, după 4 octombrie.

Până pe 30 septembrie va ploua pe arii relativ extinse şi moderat cantitativ. Temporar vor fi posibile ploi locale şi în intervalul 6-11 octombrie, dar acestea vor fi în general slabe.

PROGNOZA METEO CRIŞANA

Temperaturile maxime vor fi în creştere lentă şi vor ajunge să caracterizeze o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit în 4...6 octombrie, când mediile regionale vor fi în jurul a 22 de grade. Apoi vremea va deveni normală termic, cu o medie a maximelor diurne oscilând în jurul valorii de 20 de grade. Minimele nocturne vor scădea, între 28 septembrie şi 1 octombrie, în medie, de la 10 la 6 grade. Ulterior, media temperaturilor minime se va încadra între 8 şi 11 grade.

Între 28 şi 30 septembrie va ploua în aproape toată regiunea şi pe arii restrânse chiar însemnat cantitativ. În intervalul 6-11 octombrie vor fi ploi locale, însă slabe cantitativ.

PROGNOZA METEO TRANSILVANIA

După 3 zile reci, vremea se va încălzi treptat, astfel încât în perioada 3 - 6 octombrie vor fi maxime termice, în medie regională, cuprinse între 19 şi 21 de grade. Apoi, valorile termice diurne vor scădea uşor, menţinându-se, până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, la medii de 17...19 de grade, normale pentru prima decadă a lunii octombrie. Temperaturile minime vor scădea între 28 septembrie şi 1 octombrie spre valori medii de 4...5 grade, însă vor reveni treptat la normalul minimelor nocturne pentru această perioadă, oscilând uşor în ecartul 6...8 grade.

Temporar va ploua între 28 şi 30 septembrie, local însemnat cantitativ, iar ploi slabe se pot semnala în unele zile ale intervalului 6-11 octombrie.

PROGNOZA METEO MARAMUREŞ

În primele 3 zile vremea va fi rece pentru sfârşitul de septembrie, apoi se va încălzi, astfel că în intervalul 3-7 octombrie media maximelor termice va atinge 21...22 de grade. Apoi se va reveni la valori termice diurne normale pentru această perioadă, de 18...20 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în prima săptămână, în medie, între 5 şi 8 grade, iar în cea de-a doua vor oscila uşor în jurul mediei de 7 grade.

Va ploua până pe 30 septembrie, apoi vor fi posibile ploi slabe şi în unele zile ale intervalului 6-11 octombrie.

PROGNOZA METEO MOLDOVA

După perioada rece dintre 28 septembrie și 1 octombrie, când media regională a temperaturilor maxime nu va depăşi 15...16 grade, vremea se va încălzi treptat, astfel încât în intervalul 4 - 6 octombrie vor fi maxime termice, în medie, cuprinse între 19 şi 21 de grade. Apoi, valorile termice diurne vor scădea uşor, menţinându-se, până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, la medii de 18...19 de grade, normale pentru prima decadă a lunii octombrie. Temperaturile minime vor scădea între 28 septembrie şi 2 octombrie spre valori medii de 6...7 grade, însă vor reveni treptat la nivelul obişnuit al minimelor nocturne din această perioadă, mediile oscilând uşor între 7 şi 9 grade.

Temporar va ploua între 28 şi 30 septembrie, iar ploi slabe se pot semnala și în unele zile ale intervalului 6-11 octombrie.

PROGNOZA METEO DOBROGEA

Deşi va fi destul de rece pentru sfârşitul de septembrie, începând din 1 octombrie vremea se va încălzi, iar în intervalul 4-7 octombrie mediile regionale ale temperaturilor maxime vor fi cuprinse între 20 şi 22 de grade. Asemănătoare va fi şi evoluţia minimelor termice nocturne, care vor scădea între 28 septembrie şi 1 octombrie până la o medie de 10 grade, apoi vor creşte spre 12...13 grade. După 8 octombrie, atât temperaturile diurne, cât şi cele nocturne, vor scădea uşor şi vor deveni normale pentru această perioadă din an, adică medii ale maximelor în jur de 19 de grade şi ale minimelor de 11...12 grade.

În primele două zile, local va ploua slab şi moderat, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni pot fi ploi, slabe şi pe arii restrânse, în intervalul 6 – 7 octombrie.

PROGNOZA METEO MUNTENIA

În ultimele zile de septembrie, valorile termice se vor situa sub cele normale pentru această perioadă, cu cele mai scăzute mediii regionale ale maximelor de 14....15 grade şi ale minimelor de 7...8 grade. Spre sfârşitul primei săptămâni şi până pe 6 octombrie, temperaturile vor creşte, ajungând la medii diurne de aproximativ 21 de grade şi nocturne de 10...11 grade. Ulterior va fi o răcire uşoară şi treptată, astfel încât regimul termic se va încadra normalului primei decade a lunii octombrie.

După două zile în care va ploua pe arii extinse, local mai însemnat cantitativ, urmează o vreme în general frumoasă, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni, probabilitatea de apariţie a ploilor, de data aceasta slabe, va fi mai ridicată în intervalul 6 – 7 octombrie.

PROGNOZA METEO OLTENIA

Vremea va fi rece pentru sfârşitul de septembrie în primele zile, dar începând cu 1 octombrie se va încălzi, iar în intervalul 4-6 octombrie mediile regionale ale temperaturilor maxime vor atinge 20 de grade. Asemănătoare va fi şi evoluţia minimelor termice nocturne, care vor scădea între 28 septembrie şi 1 octombrie până la o medie de 9 grade, apoi vor creşte spre 11 grade. După 7 octombrie, atât temperaturile diurne, cât şi cele nocturne vor scădea uşor şi vor deveni normale pentru această perioadă din an, adică medii ale maximelor în jur de 19 de grade şi ale minimelor de 9...10 grade.

În primele două zile va ploua pe arii extinse, local mai însemnat cantitativ, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni pot fi ploi, slabe şi pe arii restrânse, în intervalul 6 – 7 octombrie.

PROGNOZA METEO LA MUNTE

După 3 zile reci, vremea se va încălzi treptat, astfel încât în perioada 3 - 6 octombrie vor fi maxime termice cuprinse, în medie, între 11 şi 13 grade. Apoi, valorile termice diurne vor scădea uşor, menţinându-se, până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, la medii de 10...11 grade, normale pentru prima decadă a lunii octombrie. Temperaturile minime vor scădea spre valori medii de 1...2 grade - între 28 septembrie şi 1 octombrie, apoi vor reveni treptat la normalul minimelor nocturne din această perioadă, oscilând uşor în jurul mediei de 4 grade.

Temporar va ploua între 28 şi 30 septembrie, local însemnat cantitativ, iar la peste 1800 m trecător pot fi lapoviţe şi ninsori. Urmează o vreme în general frumoasă, cu ploi slabe doar în unele zile ale intervalului 6-11 octombrie.

sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite