PROBLEME la Timișoara pentru bolnavii COVID-19! Containerul de ATI s-a stricat - pacienții, MUTAȚI de urgență
Noi probleme la Timișoara pentru bolnavii de coronavirus! Containerul de Terapie Intensivă din curtea Spitalului Municipal s-a stricat la doar o săptămână după ce a fost reparat, relatează realitateadetimis.net.
Incidentul s-a petrecut la câteva zile de la punerea în funcțiune. Opt pacienți cu COVID-19, în stare gravă, au fost mutați.
Unitatea modulară are 12 locuri, dintre care ,marți, erau ocupate 8.
Cinci dintre pacienți au fost duși la Spitalul Județean, iar ceilalti trei la Municipal.
Defecțiunea s-a produs, se pare, de la suprasolicitarea instalației de oxigen care a dus la scăderea presiunii acestuia. Astfel că s-a luat hotărârea sa se faca o conversie pe tuburi de oxigen, dar de data aceasta presiunea era prea mare, și ventilatoarele nu făceau față. În aceste condiții s-a luat decizia evacuării pacienților, in condiții de siguranță.
Containerul a fost trimis la reparat, el fiind încă în garanție.
Aceeași unitate modulară ATI, instalată în curtea Spitalului Victor Babes din Timisoara, a mai avut probleme și la sfârșitul lunii octombrie, când instalația de climatizare/încălzire s-a defectat iar medicii i-au ajutat cum au putut pe bolnavi, cu pături in plus si aeroterme, până când au putut fi transferați în spital.
La scurt timp, unitatea mobila a fost dusa la reparat, iar vineri s-a intors la Timisoara si a fost reinstalata in curtea Spitalului Municipal.
În afara problemelor cu tratarea bolnavilor COVID-19 în secția de ATI, Timișoara se confruntă de câteva zile și cu numărul mare de decese, morga fiind neîncăpătoare. Rata de infectare în Timișoara a ajuns la 8,30 de la 8,23 cât era marți, potrivit anunțului Prefecturii Timiș. Astfel că decedații din cauza COVID-19 sunt transportați pe stadionul CFR cu un TIR, unde vin familiile celor morți.
Sursa: realitatea.net
Citește și: Măsuri DISPERATE la Timișoara: MORȚII de coronavirus - transportați cu remorca de TIR pe stadion