Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Primul smartphone care poate fi spălat cu apă şi săpun!

Compania japoneză Kyocera Corp. va pune în vânzare săptămâna viitoare primul smartphone din lume care se poate spăla cu apă şi săpun, potrivit unui anunţ făcut joi de companie şi citat de EFE. 
 

Primul smartphone care poate fi spălat cu apă şi săpun!
Comentează 0

Modelul Digno Rafre va fi pus în vânzare la 11 decembrie la preţul de 57.000 de yeni (circa 436 de euro) şi dispune de "o funcţionare impermeabilă" atât în ce priveşte ecranul cât şi carcasa care pot fi spălate de "mână" cu apă şi săpun. 

Impermeabilitatea telefonului Digno Rafre permite utilizatorului spălarea aparatului sub jetul de apă, cum se arată în clipul promoţional, sau să nu se strice în cazul în care este scăpat accidental în cadă sau în vasul de la toaletă. 

Ecranul tactil poate fi utilizat şi dacă este ud, detaliu recomandat de compania producătoare în cazul familiilor cu copii mici sau pentru cei care vor să consulte telefonul atunci când gătesc. 

Acest aparat care se poate uda permite utilizarea sa timp de 1.300 de minute fără întrerupere şi este prevăzut cu o cameră foto de înaltă calitate. 

Compania încearcă prin acest produs să ajute utilizatorii să menţină telefoanele curate, dat fiind că ecranele lor pot conţine până la 600 de bacterii (de 30 de ori mai mult decât vasul de la toaletă), potrivit unui studiu recent realizat de Universitatea din Barcelona (UB). 

sursa: jurnalul.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite