Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Prime pentru 3 victorii, dar şi salariu "îngheţat" la UTA. "Depinde numai de noi dacă vom reuși să ieșim sau nu din acestă situație"

Prime pentru 3 victorii, dar şi salariu
Comentează 0

UTA nu pare a găsi drumul spre ieşirea din criză. Oficialii echipei arădene au găăsit totuşi formule de a provoca un şoc, începând de duminică, atunci când la Şiria trupa lui Cristian Todean joacă împotriva celor de la Miroslava. 

Mai întâi - pachete de prime pentru următoarele trei meciuri oficiale. Înainte de primul antrenament al săptămânii, șefii grupării fanion ai Aradului le-au comunicat jucătorilor câți bani pot câștiga dacă le înving pe Știința Miroslava și Foresta Suceava în campionat, dar și pe CS Afumați în 16-imile Cupei României. Trei victorii înseamnă 2500 de lei în buzunarul fiecărui titular, 4 puncte și succesul din Cupă valorează 2000 de lei de căciulă, iar pentru 6 puncte și eșec la Afumați, jucătorii iau câte 1500 de lei. 

Pe de altă parte conducătorii UTA-ei „îngheață” salariul pe luna septmebrie, care se va plăti când echipa va avea 25 de puncte în clasament. În plus, deplasările se vor face doar cu autocarul și nu cu avionul, iar înainte de meciurile de pe teren propriu nu se va mai intra în cantonament.

„Ne aflăm într-o situație foarte proastă, cu siguranță nimeni nu se aștepta să ajungem aici. Depinde numai de noi dacă vom reuși să ieșim sau nu din acestă situație, deși e clar că ne va fi destul de greu. Este important în special pentru moralul nostru să ne ridicăm de pe această poziție a clasamentului. Nu pot să vorbesc despre remanieri, este un lucru care trebuie discutat la rece, nu la cald. Deocamdată, conducerea nu ne-a spus nimic înainte de meci, dar aceste discuții le vom avea cu siguranță în zilele următoare”, spune Cristi Todea, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite