Primarul Cristian Feieş investeşte în educaţie cu ajutorul fondurilor europene
Primarul liberal Cristian Feieş, cel mai tânăr edil din rândul Partidului Naţional Liberal din Arad, este un adevărat exemplu când vine vorba de atragerea fondurilor europene. Primăria oraşului Sebiş a câştigat un proiect european în valoare de 363.000 de euro, bani care vor fi investiţi în educaţie.
„Mă bucură faptul că alături de colegii din administraţia oraşului am reuşit să câştigăm un nou proiect european, mai ales că banii din acesta vor merge către educaţie. Beneficiarul investiţiei va fi Liceul Teoretic Sebiş, unitate de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea 1100 de elevi şi 80 de cadre didactice. Prin proiect se propune dotarea Liceului Teoretic Sebiș cu: 932 tablete pentru elevi, 43 tablete interactive, 23 videoproiectoare, 23 camere web, 25 tablete grafice şi 43 sisteme all in one. Învățământul reprezintă unul dintre pilonii de dezvoltare durabilă a comunității noastre, iar astfel de investiţii vor mai avea loc şi în viitorul apropiat”, a declarat primarul Sebişului, Cristian Feieş.
Proiectul a fost accesat prin Program Operational de Coeziune - Axa prioritara 2 - Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiei (TIC) pentru o economie digitală competitivă, valoare eligibila: 1.799.403,14 lei.