Prima vacanță fără teme pentru elevi. Profesorii care nu respectă ordinul riscă să fie dați afară din învățământ
Prima vacanță fără teme pentru elevi. Peste câteva zile, milioane de copii vor fi fericiți nu numai pentru că intră în vacanța de iarnă ci și pentru că nu vor mai primi de la profesori teme de făcut pentru această perioadă.
Concret, cu toate că Ministrul Educaţiei le-a interzis profesorilor ca în vacanțe să de teme elevilor, în vacanța de iarnă elevii au primit teme, majoritatea profesorilor ignorând ordinul primit de la minister.
Libertatea a aflat că în această vacanță intersemestrială cei din conducerea inspectoratelor județene vor verifica prin sondaj dacă profesorii au respectat decizia ministerului.
”Vom lua prin sondaj mai multe școli din județe și îi vom întreba pe elevi dacă au avut de făcut teme în săptămâna de vacanță. Acolo unde vom constata că nu s-a respectat ordinul vom lua măsuri drastice, mergând de la scăderea salariului până la excluderea din învățământ. Copiii trebuie să se bucure de vacanță, nu să stea cu nasul în carte, așa cum s-a întâmplat în vacanța de Crăciun, când mulți profesori le-au dat teme de făcut nerespectând ordinul ministrului”, ne-au declarat surse din Ministerul Educației.
Ordinul ministrului, emis încă de anul trecut mai prevede că temele pentru acasă sunt pentru cel mult două ore, la toate disciplinele, iar în vacanţa elevilor din ciclurile primar şi gimnazial sunt excluse temele pentru acasă.
Astfel, la clasa pregătitoare nu se dau teme, la învăţământul primar timpul total alocat temei obligatorii va fi de maximum o oră, iar pentru celelalte niveluri de învăţământ va fi de maximum două ore. „Timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev este de cel mult două ore, însumând toate disciplinele, în aşa fel încât media zilnică a pregătirii elevului în clasă şi în afara ei să se încadreze în 5-8 ore zilnic”, se menţionează în Ordin.
Mai mult, tema pentru acasă va fi stabilită diferenţiat în funcţie de nivelul de pregătire a elevului. Astfel, tema obligatorie are un nivel mediu de dificultate pentru toţi elevii clasei, iar tema suplimentară este individuală şi diferenţiată, fără caracter permanent, pentru situaţii adecvate, precum activităţi de recuperere sau activităţi pentru dezvoltare (pregătirea unor concursuri).
În plus, tema pentru acasă în scopul realizării unor lucrări ample sau de sinteză, precum referate şi proiecte, pentru o disciplină poate fi una pe semestru.
Sursa libertatea.ro