Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PROTEST DE AMPLOARE. Mii de elevi și sute de profesori s-au adunat în curțile școlilor

Elevii din peste 50 de școli din județ s-au adunat, astăzi, în pauza mare, în curțile unităților de învățământ, protestând față de subfinanțarea sistemului.

PROTEST DE AMPLOARE. Mii de elevi și sute de profesori s-au adunat în curțile școlilor
Comentează 0

Protestul a fost inițiat de elevi după ce sindicatele din învățământ au anunțat că vor organiza un marș de protest, la București, în 1 iunie. Sindicatele sunt nemulțumite de subfinanțarea sistemului de învățământ și de faptul că promisiunile de creșteri salariale sunt doar pentru anul 2018.

Mii de elevi au ieșit în curțile școlilor, alături de aceștia fiind sute de profesori. Au fost proteste pașnice, doar pe perioada pauzei mari, astfel că orele nu au fost perturbate. În clase, copiii au scris același text pe table: ”Elevi, părinți, profesori, împreună pentru Educație!”.

”Au confirmat organizarea acestor proteste peste 50 de școli, dar posibil să fi fost mai multe care s-au alăturat, însă nu ne-au anunțat. Copiii au dorit ca în acest fel să susțină revendicările dascălilor, sătui de promisiunile guvernelor. Educația, conform Constituției, este o prioritate națională, însă în practică nu stau așa lucrurile. Sistemul este subfinanțat, iar salariile nu se măresc”, ne-a declarat președintele Sindicatului Democratic din Învățământ Arad, Dănuț Ieneșescu.

Vineri, tot în pauza mare, protestul va fi reluat.

La marșul de la București sunt așteptați zece mii de participanți, iar de la Arad va pleca o delegație formată din aproximativ 50 de sindicaliști.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite