Cupa Frumușeni la Box - prima ediție (FOTO şi VIDEO)
Comuna Frumușeni este una dintre comunele județului unde se fac mereu investiții, este una dintre comunele în care se dezvoltă noi cartiere de locuințe pentru tineri atât la Frumușeni, cât și la Aluniș, de aceea tot mai multi tineri aleg sa-și facă un rost acasă, aproape de cei dragi. Desigur că acest lucru este un plus valoare pentru comunitate din toate punctele de vedere. Nu vom vorbi de investiții și infrastructură de data aceasta. Vom aborda un subiect legat de cultură și sport.
Dacă pe latura culturală comuna stă foarte bine, pentru că aici sunt oameni deosebiți care țin mult la tradiții, la cântecul și dansul popular, de data aceasta vom vorbi de latura sportivă, pentru că cei tineri mai ales au nevoie de mișcare, lăsând calculatorul la o parte, pentru că un copil se va dezvolta atât mental cât și fizic numai prin mișcare și sport. Ei, tocmai la acest aspect s-a gândit primarul Reginald Andronic atunci când a căutat o soluție pentru a stimula tinerii comunei spre latura sportivă. Înainte însă de acest lucru a creat cele mai bune condiții pentru tineri și pentru practicarea sportului, comuna dispunând de terenuri sportive de calitate, iar unul dintre acestea este acoperit. Astfel că s-a gândit de mult timp la un parteneriat cu un club sportiv având o bază sportivă adecvată. Pe de altă parte Clubul Sportiv Bocsing Cub – Ruben Stoia din Arad, având patru copii din comuna Frumușeni înscriși, printre care un câştigător din Cupa României (cadeți), Marcu Andrei, care a reprezentat România la Campionatul European din Turcia, își dorea o colaborare cu Primăria Frumușeni, cunoscând seriozitatea administrației locale și a primarului Reginald Andronic. Astfel a luat ființă un parteneriat de durată, prin care tinerii din comună sunt îndrumați spre sport. Este nu numai un bun exemplu de urmat pentru alte primării din județ, dar este un lucru extrem de benefic pentru tinerii ce renunță la calculatorul care le ia toată energia, în favoarea sportului și implicit a sănătății lor.
Medicii afirmă că majoritatea copiilor din ziua de astăzi sunt extrem de fragili din cauza faptului că nu fac mișcare, lucru ce le-ar întări organismul. Prin aceast parteneriat se promovează sportul în comună.
O competiţie pilot
Iată că la Frumușeni primul eveniment sportiv a avut loc sâmbătă 22 octombrie, fiind o competiție pilot, CUPA FRUMUȘENI la BOX ediția I, ca prim rezultat al parteneriatului Bocsing Club – Ruben Stoia, Primăria Frumușeni și Clubul Frumușeni - C.S. Aluniș. A fost o competiție la care au participat în jur de 80 de copii, atât din județ, cât și din alte zece județe precum Timiș, Bihor, Caras Severin, Hunedoara, Mehedinți, Prahova,etc, făcând parte din 11 cluburi sportive de box. Competiția a avut loc în sala de sport sau „balonul” de sport (așa cum îl numesc localnicii) din curtea Școlii Gimnaziale Frumușeni.
În cadrul competiției au avut loc 15 meciuri oficiale și 20 de meciuri neoficiale. Organizatorul acestei competiții a avut și invitați speciali dintre sportivi cu renume în lumea boxului și aici trebuie amintiți Flavius Bia - Campion Mondial la box, și Gabriel Bozan, campion Mondial la KICKBOX. Arbitrajul competiției a fost asigurat de patru arbitri și un delegat general în persoana lui Ovidiu Vârgă din cadrul Federației Române de Box.
Așa cum este normal la un astfel de eveniment, au fost prezenți și un echipaj medical în caz de accident în ring. Din fericire totul s-a petrecut normal, fără incidente.
Meciurile s-au desfășurat în cele mai bune condiții de siguranță, astfel încât evenimentul în sine a fost o primă reușită. Din partea Primăriei Frumușeni, prezent în permanență acolo a fost primarul comunei Reginald Andronic care a avut invitați atât din partea Consiliului Județean Arad, reprezentat prin vicepreședintele Răzvan Cadar, cât și Ion Ulici consilier județean (PNL) și primarul comunei Fântânele, Nicolae Dolha. Evenimentul a fost unul reușit așa cum ne-a declarat și primarul Reginald Andronic: „Mă bucură faptul că am reușit să facem un parteneriat cu un club sportiv, astfel încât să antrenăm cât mai mulți copii în lumea sportului, să-i încurajăm să facă mișcare pentru că ne-am dat seama că ceea ce se întâmplă cu tinerii din ziua de astăzi datorită calculatoarelor și a telefoanelor ultra performante este în detrimentul sănătății lor, astfel că am găsit o soluție să-i scoatem din acea carapace a singurătății și să-i aducem într-un mediu al socializării și a sportului și iată că am reușit într-o oarecare măsură să rezolvăm și această problemă. Sigur că ne dorim să avem cât mai mulți copii antrenați în lumea sportului și a mișcării în general. Tehnologia are rolul ei, dar consider că sănătatea acestor copii trebuie să primeze. A fost o primă cometiție de acest gen la noi în comună și ne dorim ca Frumușeniul să devină un punct important pe harta sportivă a țării, iar anul viitor să avem mai mulți sportivi care să ne calce pragul”.
Este firesc să amintim și sponsorii acestui eveniment: SC LA DOI PAȘI SRL, SC YOYO PLATINUM SRL, Ionel Homorogan, dar şi faptul că prezentarea a fost făcută de Nicoleta Pavel.
„Sunt foarte mulțumit de parteneriatul cu Primăria Frumușeni, respectiv cu domnul primar Reginald Andronic, care a răspuns apelului lansat de Clubul Sportiv Bocsing Club-Ruben Stoia și iată că am reușit împreună să facem lucruri frumoase la Frumușeni. Astfel de parteneriat mai avem și cu Primăria Sântana, unde deja am avut două evenimente. Ne dorim parteneriate și cu alte orașe sau comune pentru că vrem să încurajăm mișcarea. Am constatat că mulți copii sunt obezi din cauza faptului că nu fac mișcare și acest lucru nu este normal într-o societate în care copiii și tinerii trebuie să crească sănătoși. Consider că mișcarea este esențială în viața noastră a tuturor”, ne-a declarat Ruben Stoia, organizatorul sportiv al evenimentului.