Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Prezenţa producătorilor locali la evenimentele Consiliului Judeţean Arad va deveni o regulă

Consiliul Judeţean Arad şi Primăria Arad colaborează pentru susţinere proiectului „Produs în Arad”. „Împreună, vom susţine producătorii locali, vom ajuta la punerea în valoare a ideilor şi a muncii arădenilor.

Prezenţa producătorilor locali la evenimentele Consiliului Judeţean Arad   va deveni o regulă
Comentează 0

La Arad, avem produse locale pe care le putem promova. De asemenea, avem multe iniţiative în zona privată care merită cunoscute şi susţinute. Orice comunitate locală se afirmă prin valorile pe care le produce, prin oamenii care fac performanţă. Produsele originale, competitive din Arad fac parte din identitatea noastră, suntem mândri de cei care excelează în domeniile lor de activitate. Produsele locale susţin dezvoltarea Aradului, contribuie la creşterea economică şi la creşterea nivelului de trai.

Este normal să ne asociem efortului acestor oameni şi să îl susţinem. Ne propunem ca la toate evenimentele Consiliului Judeţean Arad şi ale Primăriei Arad să invităm producători locali din diferite domenii de activitate, fie că vorbim despre firme puternice sau producători mici, pentru ca ei să se facă mai bine cunoscuţi.

Nu este o noutate, de exemplu la evenimente ca Zilele Aradului, producătorii locali au avut întotdeauna un spaţiu central de promovare a propriilor produse. Ne propunem doar ca prezenţa producătorilor locali la evenimentele noastre să devină o regulă. Aradul este o comunitate cu tradiţie, aici oamenii cu iniţiativă au ştiut să pună în valoare munca lor, iar noi suntem parteneri în promovarea produselor locale”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.


Scrie un comentariu

trimite