Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni astăzi cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, cu prilejul reuniunii tradiţionale semestriale organizate de statul membru care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti
Comentează 1

În cadrul întâlnirii organizate de Ambasada Finlandei, ţară care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, vor fi abordate cu precădere temele aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din perioada 12-13 decembrie a.c., precum combaterea schimbărilor climatice, viitorul buget al Uniunii Europene, aspecte legate de zona euro, relaţiile externe ale Uniunii Europene şi evoluţiile din procesul de retragere a Marii Britanii din UE, scrie agerpres.ro. De asemenea, vor fi abordate şi alte subiecte de interes de pe agenda europeană, a precizat sursa citată.

Cu acest prilej, şeful statului va sublinia importanţa menţinerii unităţii şi coeziunii în Uniunea Europeană în vederea identificării soluţiilor comune pentru provocările cu care Uniunea se confruntă, fie că este vorba de negocierea viitorului buget, de combaterea schimbărilor climatice sau asigurarea securităţii cetăţenilor europeni.

Totodată, Klaus Iohannis va evidenţia principiile majore care vor ghida acţiunea României la nivel european: nevoia de se a evita diviziunile între statele membre, mai multă convergenţă şi echitate, apropierea Uniunii de cetăţenii săi.

Nu în ultimul rând, preşedintele Iohannis va susţine faptul că, în perioada următoare, priorităţile cuprinse în Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024, pe care liderii europeni le-au convenit, vor trebui să fie puse în practică.

Cu privire la viitorul buget al UE, Preşedintele Klaus Iohannis va arăta de ce este esenţial să se ajungă la un acord privind un viitor buget echilibrat, care să răspundă atât noilor priorităţi ale Uniunii, cât şi nevoii de finanţare corespunzătoare pentru politicile tradiţionale, respectiv coeziunea şi politica agricolă comună.

Sursa: rrtv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

1 Comentarii

  1. sophia peter 21 Jan 2020 23:44
    Buna ziua ma numesc Sophia Peter din Statele Unite. Sunt aici pentru a depune mărturie despre o mare și puternică casetă de vrajă numită preot jungunu, am fost atât de confuză și devastată când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă fată. Aveam nevoie de el înapoi cu disperare, pentru că îl iubisem atât de mult. Așa că m-a ajutat să arunc o vraja de dragoste de întoarcere asupra soțului meu și tocmai în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine plângând și cerându-mi iertarea. preotul jungunu l-a eliberat pentru a ști cât de mult am iubit și l-am dorit înapoi. Și El a deschis, de asemenea, ochii pentru a imagina câtă dragoste împărtășim. Pe măsură ce scriu această mărturie acum sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. Vreau să recomand această mare cască de vrăjă oricărui care are cu adevărat nevoie de o soluție urgentă pentru o distrugere a dragostei Trimiteți un e-mail la; drjungunusolutionspell@gmail.com. Sau Ce-Aplicați telefonul său.+2348032517618.
    raspunde

trimite