Premiile Oscar 2016: Leonardo DiCaprio, printre câștigători
Cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar a avut loc în noaptea de 28 februarie la renumitul Dolby Theatre din Hollywood.
"Spotlight", de Tom McCarthy, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 88-a gală de decernare a acestor distincţii, în care "The Revenant" a obţinut trei trofee, inclusiv pentru "cel mai bun regizor" (Alejandro Iñárritu) şi "cel mai bun actor în rol principal" (Leonardo DiCaprio).
Gala a fost marcată încă din deschiderea sa de numeroase glume făcute de Chris Rock pe tema "Oscarurilor atât de albe", aluzii la faptul că evenimentul a fost criticat în ultimele săptămâni din cauza lipsei de diversitate a listei de nominalizări la premiile Academiei americane de film, în ale cărei categorii principale nu s-au regăsit nici în acest an actori şi regizori de culoare.
Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a fost unul dintre invitaţii speciali ai galei, acesta prefaţând un moment artistic susţinut de Lady Gaga. Cântăreaţa a interpretat melodia "Til It Happens To You", un cântec legat de campania Casei Albe "It's On Us", care militează pentru conştientizarea agresiunilor sexuale petrecute în campusurile din SUA. Această melodie nominalizată la premiile Oscar din acest an a fost lansată de Lady Gaga anul trecut, cu ocazia filmului documentar al lui Kirby Dick "The Hunting Ground", despre agresiunile sexuale şi violurile petrecute în campusurile americane. Pe scena galei Oscar, Joe Biden a vorbit despre necesitatea schimbării mentalităţii, astfel încât "niciun alt bărbat şi nicio altă femeie să nu mai sufere astfel de abuzuri".
Evenimentul a inclus mai multe momente artistice, între care şi unele susţinute de cântăreţul britanic Sam Smith, care a interpretat melodia "Writing’s On The Wall" din "Spectre", cel mai recent film din franciza "James Bond". De altfel, la gala din acest an, "Writing’s On The Wall" a câştigat premiul Oscar la categoria "cel mai bun cântec".
Cel mai bun film: "Spotlight"
Cu Rachel McAdams, Billy Crudup, Michael Keaton, Liev Schreiber, Mark Ruffalo şi Stanley Tucci în distribuţie, "Spotlight" prezintă eforturile depuse de jurnaliştii de la publicaţia The Boston Globe, în 2002, într-o anchetă amplă, ce a declanşat un scandal uriaş, după dezvăluirea abuzurilor sexuale comise de mai mulţi preoţi catolici.
Filmul "a oferit o voce pentru supravieţuitorii acestei drame, iar premiul Oscar amplifică această voce", a declarat Michael Sugar, producătorul peliculei, precizând că speră ca această voce să fie auzită până la Vatican. "Papa Francisc, este timpul să-i protejăm pe copii şi să reinstaurăm credinţa", a mai spus acesta, pe scena galei Oscar 2016.
Cel mai bun actor într-un rol principal: Leonardo DiCaprio ( "The Revenant")
”Mulţumesc Academiei, tuturor celor care au fost alături de mine. Le mulţumesc celorlalţi nominalizaţi din aceşt an pentru performanţa lor incredibilă. Revenant a fost rezultatul unei munci teribile, unui efort extraordinar. Îţi mulţumesc Tom Hardy, pentru prietenia pe care mi-ai arătat-o, pentru talentul tău”, a spus DiCaprio, în discursul de după primirea Oscarului.
"Acest film este despre relaţia dintre om şi lume", a adăugat Leonardo DiCaprio. Acesta a vorbit şi despre efortul deosebit pe care l-a presupus realizarea peliculei, militând totodată pentru protejarea mediului înconjurător. "Schimbarea climatului ne va afecta pe toţi", a mai spus Leonardo DiCaprio.
Cel mai bun regizor: Alejandro Gonzalez Inarritu ( "The Revenant")
Cea mai bună actriţă într-un rol principal: Brie Larson ("Room")
Cel mai bun actor în rol secundar: Mark Rylance ("Bridge of Spies")
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Alicia Vikander ("The Danish Girl").
Cel mai bun film străin: Son of Saul
Lista câștigătorilor Oscar 2016
Cel mai bun film
"Spotlight", de Tom McCarthy
Cel mai bun actor în rol principal
Leonardo DiCaprio - „The Revenant”
Cel mai bun regizor
Alejandro Gonzalez Inarritu - "The Revenant"
Cea mai bună actriţă în rol principal
Brie Larson - „Room”
Cel mai bun actor în rol secundar
Mark Rylance - „The Bridge of Spies”
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Alicia Vikander - „The Danish Girl”
Cel mai bun film străin
„Son of Saul” (Ungaria)
Cel mai bun lungmetraj de animaţie
„Inside Out”
Cel mai bun scenariu adaptat
„The Big Short” - Charles Randolph şi Adam McKay
Cel mai bun scenariu original
„Spotlight” - Josh Singer şi Tom McCarthy
Cea mai bună imagine
„The Revenant”
Cel mai bun montaj
„Mad Max: Fury Road”
Cea mai bună coloană sonoră
„The Hateful Eight”
Cel mai bun cântec
„Writing’s On The Wall” din „Spectre”
Cel mai bun montaj de sunet
„Mad Max: Fury Road”
Cel mai bun mixaj de sunet
„Mad Max: Fury Road”
Cele mai bune efecte vizuale
„Ex Machina”
Cele mai bune costume
„Mad Max: Fury Road”
Cel mai bun machiaj şi cele mai bune coafuri
„Mad Max: Fury Road”
Cel mai bun scurtmetraj animat
„Bear Story” - Gabriel Osorio şi Pato Escala
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune
„Stutterer”, de Benjamin Cleary şi Serena Armitage
Cel mai bun lungmetraj documentar
„Amy”
Cel mai bun scurtmetraj documentar
„A Girl in the River: The Price of Forgiveness” .
Sursa mediafax.ro