Premiile „Ars Fotografica” 2023, la Bibliotecă
Marți, 12 decembrie 2023, începând cu orele 17:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Asociația Foto Club Arad, vă lansează invitația de a participa la vernisajul Salonului Internaţional de Fotografie „Ars Fotografica”, ediţia a XXIII-a – Fotografii premiate.
Organizată sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR), această ediție a tradiționalului Salonul Internațional „Ars Fotografica” a beneficiat de participarea a 85 de autori, cu 648 fotografii (335 liber color, 313 liber monocrom), din România, Ungaria, Polonia, Italia, Olanda, Moldova, precum și din Germania și Brazilia.
Au fost reprezentate 10 cluburi foto din România şi 9 cluburi din străinătate, fiind acceptate 217 fotografii (128 color, 89 monocrom), iar 36 fotografii au fost premiate de juriul format din d-nul Jireghie Virgil UZPR Arad, d-na Rusu Adela Lia E.FIAP/p Oradea şi d-nul Dan N. Buruleanu A.FIAP Timişoara.
Vernisajul, ce va avea loc în Sala „ASTRA” a Bibliotecii arădene, va include un dialog activ susținut de curatorii expoziției, Mircea O. Boran, E. AAFR, președinte al Asociației Foto Club Arad, care, alături de prof. Ioana Nistor, vă invită să luați contact cu concepte vizuale originale, dovedind astfel că fotografia reprezintă o artă în adevăratul sens al cuvântului deoarece, ca orice altă formă de manifestare artistică, ea permite artistului să îşi exprime emoţiile, trăirile, sentimentele şi viziunea asupra vieţii, unui sentiment sau unui anumit obiect.
Albumul digital unde sunt reproduse imaginile premiate și toate fotografiile acceptate poate fi descărca în mod gratuit de pe site (https://fotoclubarad.ro/), iar la prezentarea expoziției, fotografiile expuse vor putea fi vizionate în format digital. Afișul, albumul digital și diplomele au fost realizate de Monica Szentes.
Se spune că o fotografie valorează cât o mie de cuvinte, astfel că puterea și valoarea unei ipostaze vizuale ce surprinde o mică parte din realitate poate aduce oamenii mai aproape de valorile și identitatea culturală proprie, iar cele 36 fotografii premiate constituie astfel expoziția de la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, ce poate fi vizitată în perioada 12 decembrie 2023 – 8 ianuarie 2024, în mod gratuit, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00, în cadrul spațiului cultural de expunere, Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj I).
Vă așteptăm cu drag!