Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în Eparhia Aradului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului în Eparhia Aradului
Comentează 0

Slujba de Priveghere la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

Încă din ajunul praznicului, mii de credincioşi din tot cuprinsul Banatului şi a Câmpiei arădene, şi-au îndreptat paşii spre străvechea Mănăstire Hodoş-Bodrog, pentru a se ruga la icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, continuând o tradiţie sacră a înaintaşilor lor. Aici, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, potrivit obiceiului îndătinat, a fost întâmpinat de obştea monahală, în frunte cu Preacuviosul Protos. Grigorie Timiş, stareţul mănăstirii şi de sutele de pelerini. La paraclisul de vară, înconjurat de soborul de slujitori, Chiriarhul a oficiat slujba de Priveghere. Din sobor au făcut parte protos. Grigorie Timiş, stareţul Sfintei Mănăstiri, arhim. Nestor Iovan, Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural, pr. Gabriel Mariş, consilier social la Centrul eparhial, pr. Flaviu Petcuţ, protopop al Aradului, pr. Adrian Zaha, protopop al Ineului, pr.conf. dr. Lucian Farcaşiu din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V.Felea” din Arad, arhid. Tiberiu Ardelean şi alţi slujitori din vecinătate. 

În cadrul cuvântului de învăţătură cu titlul ,,Maica Domnului şi Calea Sfintei Cruci” Chiriarhul a vorbit pelerinilor despre viaţa jertfelnică a Sfintei Fecioare în ascultarea faţă de Mântuitorul Hristos, motivând, totodată,  liturgic şi doctrinar practica străveche a Drumului Crucii, care se săvârşeşte în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Hodoş-Bodrog.

Procesiunea ,,Drumul Crucii”

După aceasta, miile de credincioşi au pornit la Procesiunea ,,Drumul Crucii’, care se face de aproape un secol, din evlavia credincioşilor care veneau la Sfânta Mănăstire în aceste zile de hram şi care doreau să-şi intensifice osteneala şi jertfa lor închinată Maicii Domnului, an de an. Pe ,,Drumul Crucii” au rostit bogate cuvinte de învăţătură şi zidire sufletească părintele Flavius Petcuţ, protopop al Aradului, părintele Adrian Zaha, protopo al Ineului şi părintele Iustin Popovici, consilier cultural la Centrul Eparhial, vieţuitor în această sfântă mănăstire. Slujbele sfinte s-au desfăşurat pe tot parcursul nopţii, săvârşindu-se slujba Prohodului Maicii Domnului, Taina Sfântului Maslu, Sfinţirea Apei, Sfânta Liturghie, acatiste şi alte rugăciuni închinate Maicii Domnului.

Slujbă de Priveghere la Mănăstirea Arad-Gai

După aceasta, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a participat la slujba de Priveghere la Mănăstirea Arad-Gai, unde a vorbit credincioşilor prezenţi despre ,,Prohodul Maicii Domnului” ca alcătuire imnografică după modelul celui al Mântuitorului, evidenţiind aspectele principale ale Mariologiei ortodoxe.

Prohodul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală din Arad

În noapte, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit slujba Prohodului Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală din Arad. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Aradului a rostit cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Pilda Bisericii Ortodoxe de preacinstire a Maicii Domnului”, adică importanţa rânduielii slujbelor în evlavia credincioşilor.

Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

În ziua praznicului, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Hodoş-Bodrog înconjurat de un ales sobor ieromonahi şi preoţi de la parohiile învecinate.

Cuvântul de învăţătură al Chiriarhului la acest mare praznic a fost pus sub titlul ,,Împărăteasa cerului”, dând tâlcul numelui şi numirilor Maicii Domnului, ca aceia prin care s-a întrupat spre mântuirea lumii Împăratul cerurilor.

În cadrul Sfintei slujbe, numeroşi credincioşi, tineri şi vârstnici s-au spovedit şi împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Părintele stareţ protos. Grigorie Timiş a mulţumit chiriahului pentru toată purtarea de grijă care o arată faţă de obştea sfintei mănăstiri şi pentru faptul că în fiecare an poposeşte în mijlocul obştii şi a pelerinilor veniţi în număr atât de mare la acest praznic, precum şi tuturor preoţilor şi pelerinilor care au venit în număr mare la hramul sfintei mănăstiri.

După Sfânta Liturghie toţi credincioşii au participat la o agapă oferită în trapeza mănăstirii.

Binecuvântare de lucrări şi Cerc misionar în Parohia Firiteaz

În după masa zilei de praznic a Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în Parohia Firiteaz, Protopopiatul Arad, dând răspuns invitaţiei părintelui paroh Vlad – Sergiu Sandu şi continuând o tradiţie de ani de zile.

La sosire Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop, a fost întâmpinat în fața bisericii de către Preacucernicul Părinte Flavius Petcuț, Protopopul Aradului, care  adresat un frumos cuvânt de bun venit Ierarhului, de Preacuviosul Părinte Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului,  împreună cu un ales sobor de preoţi şi arhid. Tiberiu Ardelean, precum și de numeroși credincioși. Copiii, îmbrăcaţi în frumoasele straie populare, specifice zonei, l-au întâmpinat pe Înaltpreasfinţia Sa cu pâine şi sare.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit o troiţă din lemn, a binecuvântat lucrările de renovare care s-au făcut la exteriorul bisericii parohiale, precum și a casei parohiale după care a săvârşit slujba Vecerniei şi înconjorul bisericii.

În cadrul acestui eveniment, a avut loc și întrunirea preoților aparținători cercului pastoral misionar numărul 5 Vinga, coordonat din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către părintele Horia Ștefan de la Parohia Secusigiu.

După terminarea Vecerniei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei l-a hirotesit pe părintele paroh întru iconom, ca semn de prețuire și recunoaștere pentru eforturile depuse în vederea înfrumusețării bisericii parohiale, precum și a bogatei activități administrative și pastoral-misionară desfășurată în acești trei ani de păstorire a credincioșilor din Parohia Firiteaz. După aceasta părintele Horia Ștefan de la Parohia Secusigiu, coordonatorul cercului pastoral misionar numărul 5 Vinga,  a prezentat referatul cu titlu: ,, Preotul Tudor Demian, îndrumător (duhovnic) al multor generații,’’  în cadrul căruia a pus în evidență activitatea publicistică a părintelui Tudor Demian ca redactor al revistei „Biserica și Școala’’ între anii 1945-1947 precum și perioada în care a fost întemnițat timp de 10 luni ( 6 ianuarie 1949-  28 octombrie 1949).

Din cele expuse, părintele referent a concluzionat faptul că părintele Tudor Demian a fost un adevărat iubitor de carte, un neînfricat apărător al credinței străbune în acele vremuri tulburi care au dăinuit timp de patru secole și jumătate peste poporul român.

La sfârșitul acestei prezentări, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, a apreciat referatul susținut de părintele Horia Ștefan și  a rostit un frumos cuvânt de învăţătură  despre ,,Ocrotitoarea Bisericii Ortodoxe Române şi a ţării”, în contextul referatului prezentat, sau Maica Domnului în curgerea vremii, marcând momentele de afirmare în istoria noastră bisericească, ca de exemplu epoca brâncovenească.

În încheiere, Părintele paroh Vlad – Sergiu Sandu a mulţumit Chiriarhului pentru popasul duhovnicesc în mijlocul credincioşilor pe care-i păstoreşte și pentru distincția acordată, autorităților centrale și locale prezente, precum și preoților și credincioșilor care au participat la acest frumos eveniment.

Astfel, în aceste zile de sărbătoare, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat un adevărat itinerar chiriarhal, arătând legătura strânsă care există între mănăstire, catedrală şi parohie.

Protos. Dr. Iustin Popovici

 

Galerie foto (21)


Scrie un comentariu

trimite