SCANDALUL PLĂCINTELOR | Praktiker le răspunde clienților nemulțumiți că nu au primit la McDonald's desertul promis
Nemulțumirile mai multor arădeni care acuză că nu au primit de la angajații Praktiker informații despre cum se desfășoară campania în parteneriat cu McDonald's, prin care clienții magazinului de bricolaje beneficiază de o plăcintă gratuită, primesc un răspuns oficial.
În urma articolului publicat de ARQ, oficialii Praktiker au transmis o poziție în care arată că angajații au fost instruiți să le ofere toate informațiile necesare clienților.
”În cadrul regulamentului oficial al campaniei „Ideile bune sunt răsplătite cu un desert” (art. 4 - Mecanismul campaniei) este detaliată informaţia cu privire la necesitatea prezentării bonului fiscal aferent cumpărăturilor efectuate în Praktiker, împreună cu voucherul campaniei primit la casele de marcat. Cumpărătorii primesc câte un voucher, în limita stocului disponibil, doar ca urmare a achiziţiilor din magazinele Praktiker. Angajaţii de la casele de marcat au fost instruiți să informeze cumpărătorii cu privire la necesitatea păstrării şi prezentării bonului fiscal împreună cu voucherul sau să capseze voucherul de bonul fiscal, după caz. Un voucher poate fi valorificat o singură dată şi este valabil exclusiv pe durata campaniei, în perioada 01.03.2017-31.05.2017. Gratuitatea se acordă în limita stocurilor disponibile. Menţionăm că această prevedere are ca scop eliminarea oricărei tentative de fraudare a campaniei”, se arată în poziția magazinului de bricolaje.
Articolul publicat de ARQ a evidențiat, însă, faptul că foarte mulți clienți nu sunt informați că trebuie să păstreze bonul fiscal, fără de care nu beneficiază de plăcintă la McDonald's chiar dacă dețin cuponul cadou. De la publicarea articolului, peste 20 de arădeni ne-au contactat relatându-ne aceeași întâmplare.
Cu toate acestea, Praktiker România spune că toate campaniile pe care le derulează ”sunt în permanenţă monitorizate şi bine controlate de către persoanele responsabile din magazine”.
CITEȘTE AICI DETALIILE SCANDALULUI: O campanie Praktiker + McDonald's stârnește nemulțumiri