Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Polițiștii, ''miting împotriva legilor haosului''

Poliţiştii se pregătesc să iasă în stradă, înainte de ziua lor. Sindicatele din Ministerul Afacerilor Interne au hotărât să sărbătorească printr-un miting de amploare, sâmbătă 24 martie, de la ora 09:30. 

Polițiștii, ''miting împotriva legilor haosului''
Comentează 0

Nu a fost stabilit şi locul acţiunii. În funcţie de numărul participanţilor care se vor anunţa, poliţiştii se vor aduna în Piaţa Victoriei sau Piaţa Revoluţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unitare şi cea a pensiilor şi cer, printre altele, anularea experimentului prin care au fost transferate contribuţiile în sarcina angajatului. Acţiunea de protest, intitulată ,,miting împotriva legilor haosului", se va încheia cu un marş spre sediul PSD.

Mitingul de protest are in vedere, potrivit organizatorilor,  haosul instituit prin Legea salarizarii unitare si legislatia privind pensiile. In ceea ce priveste, solicitarile acestea sunt urmatoarele:

-         Anularea experimentului transferurilor de contributii de la patronate la salariati, care loveste, in egala masura, patronii si salariatii si nu se justifica decat in scopul propagandistic al anuntarii unor „mariri” salariale, care sunt, in fapt, scaderi pentru majoritatea „beneficiarilor”;

-         Abrogarea Art.40 din OUG 57/2015 si a OUG 59/2017, procedural neconstitutionale si, in egala masura, discriminatorii pentru toti rezervistii;

-         Abrogarea OUG 90/2017 care prelungeste suspendarea platii ajutoarelor salariale in baza unei legi abrogate;

-         Abrogarea OUG 95/2015, in egala masura discriminatorie pentru militari, politisti cat si pentru adevaratii revolutionari, adica pentru cei fara al caror sacrificiu, ministrii si politicienii de astazi ar fi ramas niste neica nimeni, iar marii afaceristi autohtoni, niste bisnitari de duzina;

-         Publicarea imediata a proiectului noii Legi a pensiilor (daca exista) si incetarea campaniei propagandistice pe aceasta tema, pe care ministrul Muncii o duce de un an de zile, in baza unui text de lege invocat dar nevazut;

-         Punerea in discutie, in Camera Deputatilor, in regim de urgenta, a Proiectului Legii Sindicatelor, proiect in conformitate cu legislatia europeana, inaintat de CNSC, prin parlamentari ALDE si PSD, in anul 2015.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite