Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Poliţia Locală a pus gând rău contrucţiilor ilegale de pe strada Mărului: deţinătorii au fost somaţi să le dărâme (FOTO)

Poliţia Locală vrea să facă ordine pe strada Mărului. Astfel, deţinătorii de construcţii ilegale din zonă au fost somaţi să le demoleze. În caz contrar, vor fi demolate de Primărie, pe cale administrativă, iar cei care le folosesc vor fi puşi la plată.

Poliţia Locală a pus gând rău contrucţiilor ilegale de pe strada Mărului: deţinătorii au fost somaţi să le dărâme (FOTO)
Comentează 0

„În data de 19.01.2020 mai multe echipaje ale DGPL Arad din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, Serviciului Ordine Publică și Circulație, respectiv Biroului Protecția Mediului au început acțiunea de înmânare către persoanele ce dețin în zona Mărului construcții neautorizate situate pe domeniul public al municipiului Arad a somațiilor privind obligativitatea desființării acestora și aducerii terenului la starea inițială.

 În situația neconformării în termenul legal stabilit în somațiile transmise, construcțiile ilegale vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice locale, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.

În zona respectivă, proprietatea privată este foarte puțin reprezentată, marea majoritate a amenajărilor fiind amplasate pe domeniul public. Activitatea poliției locale nu se va rezuma la somarea desființării construcțiilor neautorizate, conform prevederilor art. 33 din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor în construcții. Agenții de poliție locală vor intensifica patrulările în zonă în scopul eliminării tuturor activităților contravenționale aferente acestei zone «gri», unele dintre acestea alimentând în mod direct prezența persoanelor vizate în arealul respectiv: deversarea de deșeuri din construcții și auto, plasarea de diverse obiecte și utilaje pe domeniul public și realizarea de amenajări ce alterează profilul terenului”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite