Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ploile s-au oprit, riscul de inundaţii rămâne. Hidrologii au emis noi avertizări

Ploile s-au oprit în aproape toată țara, însă riscul de inundații se menține. Hidrologii au emis, duminică dimineaţă, noi avertizări cod portocaliu și galben. 

Ploile s-au oprit, riscul de inundaţii rămâne. Hidrologii au emis noi avertizări
Comentează 0

Râuri din 14 județe, respectiv Harghita, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Bacӑu, Neamţ, Iaşi,Vaslui, Vrancea, Galaţi și Botoşani, sunt în continuare sub cod portocaliu de inundații până duminică la ora 16.00, potrivit INHGA.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), râurile din bazinele hidrografice Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz, (judeţele Harghita, Covasna şi Braşov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Prahova (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş – bazin aval S.H. Târgu Ocna (judeţele Bacӑu, Neamţ şi Covasna), Bârlad – bazin superior şi afluenţi aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele Iaşi, Neamţ, Bacӑu, Vaslui, Vrancea şi Galaţi), Siret – curs inferior aval confluenţӑ Trotuş (judeţele Vrancea şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) și Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţӑ Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) sunt în continuare sub avertizare cod portocaliu de inundații.

BILANŢUL MAI, ora 11.00:

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit și pe timpul nopții în sprijinul populației afectate de inundații. Avertizările meteorologice și hidrologice au fost restrânse, situația revine la normal în zonele afectate, anunţă MAI, într-un comunicat de presă.

Pe parcursul nopții trecute, angajații MAI au intervenit pentru salvarea/evacuarea a 45 persoane.

În acest moment nu mai sunt atenționări sau avertizări meteorologice în vigoare. Mai sunt valabile avertizari hidrologice pana astăzi, 01.07.2018 la ora 16.00, respectiv mâine, 02.07.2018, la ora 16.00.

După finalizarea intervențiilor în zonele afectate, autoritățile locale vor face evaluarea pagubelor produse și se vor analiza variantele pentru sprijinirea populației în vederea refacerii locuințelor afectate.

În acest moment, traficul rutier este afectat pe 5 drumuri naționale și 13 drumuri județene,iar traficul feroviar este întrerupt pe 2 tronsoane de cale ferată, secția 205 Băbeni - Alunu la km feroviar 34+400 de metri și secţia de cale ferată 403 Braşov - Întorsura Buzăului pe raza localităţii Budila, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri.

Citeste mai mult pe realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite